Nefăcutele Moscovei. Un avion de vânătoare rusesc a intrat în spațiul aerian al Danemarcei

Acțiunea pilotului rus, la manșa unui Su-27 Flanker, a fost denunțată ca „inacceptabilă” de Copenhaga.

La 28 august, NATO a organizat exercițiul „Allied Sky” care a constat în survolarea a 30 de țări membre ale Alianței de către bombardiere B-52H Stratofortress ale US Air Force.

Două dintre acestea au fost interceptate de avioane de vânătoare rusești Su-27 „Flanker”, în timp ce bombardierele evoluau  în regiunea Balticii și respectiv în regiunea Mării Negre, fiind însoțite de avioane americane de  război electronic RC-135 „Rivet Joint”.

Aceste interceptări au făcut obiectul unei comunicări din partea Statului Major rus, care a asigurat că au fost „efectuate în conformitate cu normele internaționale pentru utilizarea spațiului aerian”. Ceea ce a fost contrazis de Pentagon.

În ceea ce privește interceptarea bombardierului B-52H trimis la Marea Neagră (indicativul NATO01 / 61-0034), ea a fost una cu probleme.

Americanii au denunțat comportamentul „periculos și neprofesionist” al piloților Su-27, aceștia din urmă tăind calea bombardierului de mai multe ori, trecând la  „mai puțin de 100 de picioare” de  aeronava americană, cu post-combustia aprinsă.

În ceea ce privește interceptarea bombardierului B-52H trimis în regiunea Balticii, ea a dat prilej unui incident de o cu totul altă natură.

NATO a emis o declarație pentru a anunța că un Su-27 rus a încălcat spațiul aerian al Danemarcei, în vecinătatea insulei Bornholm, unde, în fiecare an, are loc o întâlnire politică anuală (Folkemødet) care reunește politicieni și jurnaliști.

„Vineri, 28 august, după-amiaza , un bombardier B-52 al US Air Force a fost interceptat de un avion de vînătoare Su-27 în spațiul aerian international deasupra Mării Baltice. Interceptarea a avut loc când bombardierul B-52 s-a apropiat de spațiul aerian danez de lângă insula Bornholm.

Avionul Su-27 rusesc, care a decolat din (enclava)  Kaliningrad, a urmat bombardierul B-52 în spațiul aerian danez, deasupra insulei, comițând o încălcare majoră a spațiului aerian al unei țări NATO ”, a denunțat un comunicat de presă al Comandamentului Aerian Aliat (AIRCOM).

Avioane F-16 daneze au decolat apoi în stare de alertă pentru a intercepta intrusul. Dar aparatul Su-27 se întorsese deja când avioanele F-16 au ajuns în sectorul Bornholm.

„Acest incident demonstrează eșecul Rusiei în a respecta standardele internaționale și spațiul aerian suveran al unei națiuni aliate”, a comentat generalul Jeff Harrigian, șeful AIRCOM și al forțelor aeriene americane din Europa.

„Intruziunea în spațiul aerian suveran reprezintă o încălcare semnificativă a dreptului internațional. Incidentul de vineri este primul de acest gen din ultimii ani și indică un nou nivel de comportament provocator al Rusiei ”, a insistat NATO.

Un raport publicat în octombrie 2014 de Forsvarets Efterretningstjeneste (informații militare daneze) a dezvăluit că, în vara anterioară, forțele aeriene ruse simulaseră un „atac” pe insula Bornholm în timp ce se ținea reuniunea Folkemødet.

Ministerul Danez de Externe a reacționat  la acest incident, convocându-l pe  ambasadorul rus la Copenhaga.

„Iau în serios încălcarea inacceptabilă din partea Rusiei a spațiului aerian danez. Este absolut esențial ca toată lumea - inclusiv Rusia - să respecte regulile de bază și principiile internaționale. Acest mesaj a fost trimis astăzi ambasadorului rus. S-a precizat că acest tip de acțiune nu trebuie repetată ”, a declarat Jeppe Kofod, șeful diplomației daneze.

Oricum, ministerul Apărării din Rusia a negat acuzațiile NATO și și-a menținut versiunea asupra evenimentelor.

Potrivit agenției Tass, ministerul a dat asigurări că zborul avionului Su-27 Flanker „a fost efectuat în strictă conformitate cu normele internaționale de utilizare a spațiului aerian, fără a încălca granițele altor state”. Și să insiste: „Acest lucru este confirmat de un control obiectiv”.

De notat că, la  28 iulie, Finlanda, care nu este membră a NATO, a raportat posibila încălcare a spațiului său aerian de către două avioane Su-27 „Flanker” rusești.

„Incidentul a avut loc deasupra Golful Finlandei, lângă Helsinki, în jurul orei 14.00, ora Finlandei” și „autoritatea de supraveghere a frontierei a fost însărcinată cu o anchetă pentru confirmarea încălcării spațiului aerian”, a explicat ministerul finlandez al Apărării.

Avioane F/A-18 Hornet au decolat în stare de alertă pentru a intercepta avioanele rusești, care ar fi rămas doar două minute în spațiul aerian finlandez.

 

Foto: Opex 360