Necesitatea existenței lui Sherlock Holmes. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Necesitatea existenței lui Sherlock Holmes. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

În ultimul timp opinia publică din România este îngrozită de criminalitate, de crime și asasinate. Acum s-au făcut publice. De fapt a fost un atac concertat, în toată Europa și State asupra Poliției. S-a încercat și poate, s-a obținut, intimidarea celor care trebuie să aplice legea. Repet, nu numai în România, rapoartele primite demonstrează că a fost ceva organizat, forțele de ordine au fost atacte și umilite în presă, cam peste tot.

24,25 august

 

Necesitatea existenței lui Sherlock Holmes. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 24 august s-au născut Jorge Luis Borges, Jean Michel Jarre, Regele Ferdinand, B. Elvin, Florin Gheorghiţă, iar pe 25 august s-au născut Ivan cel Groaznic, Leonard Bernstein, Sean Connery, Claudia Schiffer, Nikolaus Lenau, Lucia Sturdza Bulandra, Sebastian Papaiani, Camil Baltazar.

 

În calendarul creştin-ortodox, pe 24 august, sunt Sfinții Eutihie, Cosma Etolul și Tation iar pe 25 augusr sunt Aducerea moştelor Sf. Bartolomeu şi Sf. Tit.

 

 

"Evenimentul Zilei" din 24 august 79 a fost că Vezuviu a erupt, acoperind cu lavă şi cenuşe oraşul roman Pompei spre tragedia louitorilor, dar satisfacţia arheologilor de astăzi, nenorocirea a conservat în cenușă și lavă un fragment de istorie antică autentică.

 

 

O notă specială pentru marea doamnă, Regina teatrului românesc care a fost Lucia Sturdza-Bulandra, pe care o pomenim astăzi, 25 august. Am văzut-o, copil fiind, în rolul Amandei Wingfield din "Menajeria de sticlă". La Teatrul Municipal, sala Filimon Sârbu, i se spunea sala Icoanei, astăzi Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu.

 

Ceea ce îmi amintesc cu precizie este că după ce aplauzele au contenit, după minute şi minute, o mare parte din public a rămas pe loc. Au ieşit din sală cei care nu ştiau, câţiva doar. Apoi, după vreo zece minute a venit portarul teatrului şi a tras cortinele de catifea de la ieşirea din sală şi lumea a plecat acasă.

 

Neegalata artistă, la cei 87 de ani ai săi se deplasa greu, în baston, penibil, era ajutată, mai mult purtată pe sus! "Mergeţi-mă!" comanda boieroaica cu un inegalabil umor, parafrazând alt personaj din teatru. Dar nu dorea să fie văzută în halul acela de "Tout Bucarest" de prietenii şi studenţii ei. Aşa că publicul aştepta până când marea artistă părăsea teatrul şi era urcată cu greutate în maşină!

 

Doamne, îţi mulţumesc că am avut ce vedea în lumea asta!

 

Tradiţional în "Kalendar" pe 25 august sunt Vârtolomeii. Din ziua aceasta începând, cucul nu mai cântă! „Findcă-i vorba de „întoarcere” şi numele Vârtolomei aduce aminte de (în)vârtire, poporul zice: se „suce” ziua, ca puiul în găoace, dă ziua înapoi şi creşte noaptea.” (Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 379.)

 

În vechime şi până prin preajma războiului, ziua se ţinea cu stricteţe evitându-se tot ce se învârtea, oscila, sau avea mişcare circulară. Până şi mămăliga nu se făcea, pentru că trebuia să fie învârtită cu făcăleţul. Nerespectarea interdicţiilor atrăgea represalii foarte neplăcute – erai „ameţit” şi „dus cu capul”. Cam cum sunt o parte a politicienilor!

 

În plus, 25 august cade anul acesta duminica. Nici hora nu ar mai fi fost permisă, pentru că şi ea se învârteşte. Dar cine mai ştie de obiceiurile vechi, mai ies oare undeva băieţii şi fetele la horă?

 

Buni observatori ai naturii, excelenţi astronomi, dacii şi mai târziu românii vechi au constatat că marea navă cosmică pe care suntem îmbarcaţi cu toţii, Terra, nu are o viteză constantă, ci viteza oscilează, se „întoarce”.  În medie, în spaţiu, ne deplasăm cu viteză teribilă de 38 de kilometri pe... secundă, uneori chiar cu 64 de kilometri pe secundă. Numai Dumnezeu Tatăl ştie unde mergem! Nici Fiul şi nici Sfântul Duh, după cum în religia veche numai Zamolxe ştia Totul!

 

Vedeţi, doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawni şi hobbiţi cele câteva mii de metri pătraţi pe care îi posed şi unde încerc să devin pustnic, deocamdată în rodaj, sunt o Zonă Liberă. În primul rând nu este permisă prezenţa teroristului mondial numărul unu, televizorul! În al doilea rând funcţionează numai câteva reguli, simple: să nu ucizi, să nu minţi, să nu furi, să nu râvneşti la... orice, să nu invidiezi, să nu înjuri, să nu asculţi manele, să nu vorbeşti ce ai văzut la televizor, să ajuţi pe... oricine, să – mai sunt câteva reguli, dar nu mai mi le amintesc acum! Etica este de genul: dacă eşti patruped eşti bun, dacă eşti biped, trebuie să dovedeşti, dar mai întâi trebuie să-ţi fereşti picioarele! Păsărelele, veverițele, aricii și pisicile sunt exceptate.

 

Aşa că multe legi, reguli şi alte obiceiuri proaste stau în afara gardului meu.

 

Vara se perindă lume pe la mine. Unii vin ca la circ – să vadă dacă chiar exist şi încearcă să-mi smulgă promisiunea că o să le fac horoscopul, că o să-i sfătuiesc. Răspunsul meu este mereu acelaşi:  nu oricine are o katană făcută de Hattori Hanzo! Unii înţeleg, alţii se uită ca la poarta nouă!

 

Dar mai vin şi unii care îmi fac mare plăcere. A trecut ca fulgerul, un fulger foarte vocal şi indignat, un grup de tineri din Brăila, cei din adevărata dreptă. Cinci motociclete și două Dusteruri.

 

Se pare că este, sau va fi, o lege care interzice operele multor filosofi şi scriitori români. Şi maestrul Cristoiu a spus ceva, nu mai îmi amintesc ce și când, dar pe subiect!

 

Stau şi mă uit la biblioteca mea. La loc de cinste volumele albe, operele complete, ale lui Nae Ionescu. Apoi o bună parte este ocupată de cărţile profesorului şi mentorului meu, Mircea Eliade. Colo alt “legionar”, dincolo, altul…

 

Brusc mi-a revenit în minte capodopera lui Ray Bradbury “Fahrenheit 451”. Legea care combate cărţi – aici trebuie să fac o precizare, nu am citit-o, nu ştiu dacă există, asemenea veşti şi asemenea legi nu au cum să intre prin sistemul de protecţie al zonei libere în care trăiesc.

 

Bun, iarăşi se vrea să se dea foc la cărţi. Celsius 232,77º adică Fahrenheit 451º, este temperatura la care ia foc o carte!

 

Nu a existat despot, dictator, fürer sau alt tip de strong men ca să nu interzică cel puţin o carte.  Din diferite motive, s-ar spune. Ideologice, politice, rasiale, religioase, sau pur şi simplu pentru că nu i-a plăcut.  Şi acest lucru nu este numai istorie. Nu înseamnă numai incendierea Bibliotecii din Alexandria, Inchiziţia, rugurile fasciştilor din 1938, epurarea stalinistă, sau revoluţia culturală din China.  Să ne uităm în jur. Să ne amintim de "Versetele satanice" ale lui Salman Rushdie, interzise pe o bună parte a globului şi capul autorului pus la mare preţ.  Adică la şase milioane dolari, la propriu, nu la figurat.

 

De ce a existat o respingere violentă, dictatorială, în mod constant, a unor idei, informaţii sau trăiri materializate sub forma unor cărţi ? Este vorba de putere. Cărţile sunt un vector de condiţionare a psihicului uman.  Inofensivele, coloratele paralelipipede de hîrtie sunt cea mai periculoasă armă psihică a tuturor timpurilor.  Este normal ca puternicii, mai mult sau mai puţin, absoluţi ai vremii să se teamă de cărţi, ca de nişte rivali, clonaţi în mii de exemplare şi lăsaţi  nestingheriţi să-şi facă munca de convingere.

 

In prezent, o bună parte a omenirii este confruntată cu asaltul mass-mediei electronice şi în primul rînd a vizualului sub forma subculturii de tip comics, televiziune, panouri, megaspectacole şi INTERNET. Sunt şi ele modalităţi de condiţionare, s-ar putea spune foarte eficiente modalităţi de condiţionare a opiniei publice.  Subcultura video se adresează maselor.  Mai mult:  dă impresia maselor că pot conduce societatea,  că participă la luarea unor decizii, că rezolvă propriile probleme. Dă impresia că se participă la eveniment.

 

Mass-media a debutat cu un surogat de carte: ziarul zilnic. Aceasta în condiţiile unor democraţii autentice în evidentă ascensiune economică şi care foloseau transparenţa.  Transparenţa totală este folosită numai de cei foarte puternici, care se ştiu stăpîni pe situaţie. Este un mod de a spune:  "uite, noi suntem aceştia, cu calităţile şi defectele noastre;  mîine zburăm în Lună !". Iar în ziarul de a doua zi: "După cum v-am anunţat, am ajuns pe Lună !".  Respectarea promisiunii făcute este cel mai puternic argument pe scara obţinerii sau menţinerii supremaţiei politice, economice sau religioase.  Într-o societate în care se ştiu şi se respectă regulile jocului şi aceasta conduce aproape obligatoriu la un grad ridicat de bunăstare, transparenţa  ţine într-un procent decent corupţia, crima organizată, şantajul şi intimidarea.

 

Istoric vorbind cărţile se adreseau, bineînţeles, unei elite care… ştia să citească.  Subcultura video, multimedia, se adresează... tuturor!

 

În ultimul timp opinia publică din România este îngrozită de criminalitate, de crime și asasinate. Acum s-au făcut publice. De fapt a fost un atac concertat, în toată Europa și State asupra Poliției. S-a încercat și poate, s-a obținut, intimidarea celor care trebuie să aplice legea. Repet, nu numai în România, rapoartele primite demonstrează că a fost ceva organizat, forțele de ordine au fost atacte și umilite în presă, cam peste tot.

 

Vedeți, doamnelor și domnilor, morala mic burgheză a rezolvat și aceast loc îngust al incapacității Poliției. Detectivul particular! Fie că se numea Sherlock Holmes, sau Hercule Poirot, detectivul particular rezolva misterul și îl preda justiției pe asasin. Morala era că nimeni nu scapă nepedepsit, societatea civilă are resurse să găsescă și să pedepsească pe criminali. Mai are și în ziua de astăzi? Bună întrebare!

 

Sherlock Holmes și Hercule Poirot erau mandatarii societății civile, cei care îi demascau pe cei care nu respectau Porunca Domnului: Să nu ucizi! Sigur că au fost personaje fictive, dar mesajul moralei mic burgheze era clar: dacă faci o crimă, nu scapi nepedepsit! Necesitatea existenței unui fel de Sherlock Holmes și a lui Hercule Poirot în ziua de astăzi este dată de mesjul ticălos și infractor al multor filme și romane americane și occidentale în care criminalul, sau criminalii scapă, nevătămați și cu bani mulți, rodul crimelor lor. Franciza ”Ocean” vă spune ceva?

 

O să văd mai multe episoade ale unui serial uitat de tv, alb-negru produs de Sheldon Reynolds prin anii 50, cred, cu Sherlock Holmes. Sunt episoade scurte, de 26 de minute, cum se purta după război. Bună modă! Acest lucru o să-mi întărească convingerea că trebuie revenit la morala mic burgheză, cred că ajunge cu mitocanismul și prostia țaranilor comuniști care doreau sa doboare Coloana Infinitului. Culmea este că în 30 de ani de ”democrație” mitocănismul comunist, prostia țărănescă și stupiditatea nietkulturnâi a devenit politică de stat și ca urmare modul de viață al imbecilului de rând. Asta văd, asta fac…

 

Dar poate se întâmplă o minune, se trezește poporul din nesimțire și nepăsare, de fapt pentru asta lucrez, asta am ca proiect, pentru că mâine este o altă zi!

 

☼    ♂     ♀

 

BERBEC  Sâmbătă, ajutorul pe care-l oferi unui apropiat, rudă sau prieten, face ca o parte din anturaj să aibă rezerve. Duminică este un prilej să triezi adevăraţii prieteni, pe cine te poţi baza. Fluxul timpului nu îţi lasă libertate de alegere. Weekend-ul îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi de afirmare. Atenţie, însă, aparenţele trebuie întotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat(ă) de anturajul tău. Este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar sunt regulile jocului social.  Configuraţia astrologică arată că perioada menţionată este, totuşi, aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie.

 

TAUR  Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti de bine, pozitiv.  În acest weekend afacerile personale sunt, din fericire, bine aspectate. Astăzi poţi să dai curs cu curaj intereselor proprii. Cu Venus, protectoarea zodiei tale, pusă pe croşetat, sau pe făcut goblenuri, perioada apare ca una obişnuită. Adică, multă muncă – sărăcia omului!  Adică în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău.

 

GEMENI  Sâmbătă favorabilă corespondenţei, comunicării. Poate, o veste bună de la un prieten. Evită stresul, enervarea, suprasolicitarea alimentară şi mai ales nu mânca dupa căderea întunericului. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti mare specialist şi un rafinat al durerii că de acea, de rafinament, îţi prinzi degetele!

 

 RAC   Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi carisma proprie a nativilor din zodie. Profită de bunătatea stelelor, dar fără să exagerezi. Mai ales evită excesul de dulciuri şi îngheţată! Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, pentru că tot veni vorba despre dulcuri şi îngheţată şi îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes !

 

LEU   Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Domeniul emoţional este azi bine aspectat. Dar, trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi. O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis urgente. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sanatatea ta. Poate te duci la terasă, la aer condiţionat, la un film bun, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. O veste bună de la unul dintre membrii familiei. Duminică seara intri puţin în viteză şi laşi lenea pe mai târziu, pentru ca ai nevoie de o tactică, de un plan pentru săptămâna viitoare.

 

FECIOARĂ   Weekend-ul este perfect pentru finalizarea unor proiecte casnice, în casa, sau apartamentul tău. Trebuie, numai, să te concentrezi, ai o mare putere de focalizare, însă pe termen scurt! Dar, ceva te nemulţumeşte, ceva nu iese cum trebuie, spiritul detaliului şi perfecţionismul tău nu sunt satisfăcute! O veste bună sâmbătă, poate pe seară. Apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău!

 

BALANŢĂ  Sâmbătă trebuie să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale în familie, sau în duo. Încercă să eviţi episoadele în care trebuie să dai explicaţii! Duminică relaxantă! Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată perioada, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Sănătatea este bunicică, banii – constant! Dacă ar fi să ne luăm după stele ar fi mai bine să verifici încă odată dacă chiar vrei să pleci în călătorie în weekend.

 

SCORPION   Se pare că trebuie să fii foarte convingător şi insistent ca să obţii ceea ce doreşti. Dar, lucrul acesta nu te încurcă! Ai două zile favorabile în care domeniul sentimental este avantajat! Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează.  Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti obosit!

 

SĂGETĂTOR  Un weekend ondulatoriu, cu schimbări dese şi neaşteptate. Eşti surprins, mai nimic nu e cum doreai, dar nu e nimic negativ. Nu fii ostil, adapteză-te rapid la situaţie şi o să-ţi fie bine! O realizare notabilă în a doua jumătate a weekendului, adică duminică. Mesaj către toţi nativii zodiei: „Nu vă lăsţi copleşiţi de rutina zilnică, cumpărături, curăţenie, spălat geamuri, dat cu aspiratorul - e cam patetic - căutaţi să vă distraţi şi să legaţi noi prietenii.” Nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile, odihnite!

 

CAPRICORN  Sfârşitul perioadei calde, cu gândul la vacanţele trecute sau viitoare, este în acest weekend un bun prilej pentru, poate, o ultimă distracţie la mare. Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt.  Steaua Vega îţi indică un weekend în care trebuie să-ţi struneşti emoţiile şi să dai dovadă de inspiraţie, atât în relaţiile de familie cât şi cu prietenii sau partenerii. În acest weekend nu ar trebui să faci mari cheltuieli. Stelele arată un drum, dar este lăsat la latitudinea dumneavoastră. Întotdeauna în viaţă suntem între Destin şi Liberul Arbitru. Dacă, totuşi te hotărăşti să pleci sau chiar eşti pe drum, atenţie la drum şi la cheltuieli! Duminică seara o veste – pe care o aştepţi de ceva timp.

 

VĂRSĂTOR   Nu te lăsa încărcat cu treburi suplimentare. Trebuie să-ţi faci mai puţine griji. Pune-ţi lucrurile în ordine, atât bunurile materiale şi sentimentele, în acest weekend fă un plan! Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Poate la un film, poate la un concert, poate la o terasă plăcută, la un club neagresiv, ieftin şi nepoluant. Duminica este zi de aranjat şi verificat garderoba pentru sezonul mai rece, care pare că se apropie, în sfârşit. Sigur, nu toată ziua, mai este timp şi de o discuţie, de o îngheţată cu o cafea şi poate şi de un film bun. Şi poţi începe să citeşti un roman-fluviu, ştiu că îţi plac ficţiunile şi romanele istorice.

 

PEŞTI  Totodată mai calm şi activ decât de obicei, poţi să rezolvi în weekend unele lucrări întârziate sau să aplanezi conflicte. Azi sunt posibile, din nou, probleme în familie sau cu prietenii. Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Un fenomen meteo, sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, dar nu pentru mult timp! Pe total weekendul  este o perioadă bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii, mai ales dacă vrei să te duci la mare. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme!

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News