Nevoia de a ne conecta cu natura în spațiile în care locuim, dar și în cele în care lucrăm și-a găsit răspunsul în design, numit biofilic, care este legat de conceptul de biofilie, inventat de biologul american Edward Wilson în anii 1980.
Teoria lui Wilson spune că oamenii au nevoia biologică de a fi conectați cu natura pe trei niveluri – fizic, mental și social iar această conectare le influențează bunăstarea, productivitatea și relațiile sociale.
Amenajările de tip rustic, eco dar și cele de inspirație asiatică pun în mod tradițional în valoare materialele naturale.
Designerii de interior optează de multe ori pentru elemente precum bârnele de lemn în variante mai puțin prelucrate, lucru valabil chiar și pentru piesele de mobilier ori de decor.
Una din modalitățile utilizate de designeri este integrarea în decor a unor spații vii. Sistemul inovator de grădini verticale a permis ca porțiuni ori chiar pereți întregi să fie acoperiți cu plante, fără ca operațiunile de îngrijire a lor să deterioreze în vreun fel zona aleasă.
Una din vedetele interioarelor verzi este mușchiul natural scandinav. El este folosit îndeobște la construirea unor panouri vegetale decorative pentru pereți dar imaginația designerilor a dus lucrurile ceva mai departe.
Renumit pentru uimitoarele sale creații artistice florale, japonezul Makoto Azuma a găsit soluția pentru a integra efectiv în podea un covor organic unde sunt combinate mai multe tipuri de mușchi. Practic mușchiul este plantat și susținut de o țesătură biodegradabilă din fibre de acid polilactic, un material derivat la rândul său din plante. În felul acesta au fost create decupaje naturale sub formă de insulă verde sau de cărare cu mini văi și dealuri.
Există și varianta minionă a unui covoraș de baie din mușchi. Denumit Larosee, covorașul creat de Nguyen La Chanh are o bază din spumă de latex Plastazote, sub formă de celule în care sunt plantate trei tipuri de mușchi pentru a obține o variație de textură și un plus de culoare.