Rada Supremă de la Kiev, Parlamentul Ucrainei, a aprobat înscrierea în Constituţie a obiectivelor ţării de aderare la NATO şi la UE. Este vorba despre adoptarea, joi, 22 noiembrie, în primă lectură, a unor amendamente la Legea privind orientarea strategică a statului, care înscriu în Constituţie intenţia de a obţine statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. Garanțiile constituționale reprezintă proiectul preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, iniţiatorul acestei modificări legislative, care a fost prezent la vot.

„Aceste amendamente, prin forţa Legii fundamentale, vor obliga autoritățile ucrainene, toate autorităţile şi toate instituţiile, să asigure aderarea Ucrainei la UE și la NATO. Niciun stat aflat în afara NATO nu are relații atât de strânse cu Alianța cum are Ucraina” – a declarat Poroşenko, înainte de a le cere parlamentarilor să voteze proiectul de lege. Scopul acestor amendamente este de a înscrie în Constituția Ucrainei intenţia de a adera la UE şi la NATO, precum şi asumarea identităţii europene a poporului ucrainean și a ireversibilității orientării strategice a ţării.

De asemenea, amendamentele adoptate exclud din Legea fundamentală posibilitatea ca un stat străin să aibă baze militare pe teritoriul Ucrainei. Potrivit unor explicaţii anterioare ale reprezentanţilor prezidenţiali, acest lucru interzice, în primul rând, staţionarea Flotei Ruse la Marea Neagră pe teritoriul peninsulei Crimeea.

Nu trebuie uitat că în Parlamentul Republicii Moldova, actuala putere declarat pro-europeană a încercat să procedeze similar, respectiv să introducă în Constituție orientarea pro-europeană, adică perspectiva stabilă a opțiunii integrării europene a Republicii Moldova. Din păcate, aceeași putere a judecat diferit modificarea Constituției în privința denumirii limbii de stat ca Limba română și a refuzat să riște electoral, dar mai ales să riște prăbușirea ambelor proiecte și, din lipsa de voturi suficiente pentru al doilea subiect obligatoriu, nu a mai produs aceste modificări.

De ce ar încerca statele de la frontiera cu Flancul Estic al NATO și UE să constituie asemenea garanții constituționale? Dacă mâine o altă putere vine la Chișinău sau Kiev aceasta nu poate schimba orientarea și abordarea constituțională?

Firește că o poate face, dar garanția constituțională face ca un asemenea proces să se desfășoare mult mai greu. E nevoie de majoritatea de 3 cincimi plus un vot, în Parlamentul de la Chișinău și de majoritate constituțională și la Kiev. Că are relevanță, o dovedește garanția pusă de moldoveniștii din Interfront, Partidul Socialiștilor și Micșarea “Edinstvo” în 1994, alături de agrarieni, pentru a bloca modificarea numelui limbii de stat care a rămas înscris, în Constituția Republicii Moldova, la art. 13, limba moldovenească.

Ei bine, în ciuda unei Hotărâri profesionale a Curții Constituționale, care ia în discuție Declarația de Independență ca parte fundamentală a constituirii statului Republica Moldova și care notează faptul că numele limbii de stat este limba română, Parlamentul de la Chișinău nu a reușit să readucă Constituția la prevederi juridice corecte - alături de cele istorice și lingvistice, care obligau la introducerea numelui corect de limba română pentru limba de stat la est de Prut. Și lipsa de voturi va putea să facă o asemenea garanție extrem de durabilă și în viitor.

Pe de altă parte, Republica Moldova mai are o garanție la fel de puternică, legea din 173 din 22 iulie 2005 privind prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria). Este o lege votată cu trei cincimi, care înregistrează, cu caracter constituțional, limitele oricărei discuții privind reintegrarea teritorială a Republicii Moldova. Criticată la acea vreme pentru blocajul introdus în negocieri, ea se dovedește astăzi o garanție extrem de puternică în fața forțelor centrifuge care doresc sau forțează reunificare cu orice scop, cu oricâte compromisuri și cedări, cu orice costuri, sau eventuala federalizare a Republicii Moldova.

Garanțiile sunt procesele de demilitarizare – retragerea trupelor și armamentelor ruse de toate felurile – respectiv de democratizare în stânga Nistrului, după reguli cunoscute, din Republica Moldova, dar și faptul că legea nu se poate modifica decât cu o majoritate de trei cincimi. Mai mult, aici intervine și mențiunea proprietății comune a tot ceea ce se află în regiunea separatistă, o garanție solidă în ceea ce privește inversarea privatizărilor ilegale, pentru că toate bunurile sunt proprietatea tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Nici un reprezentant oficial al Republicii Moldova nu poate să încalce această lege, nici măcar președintele Igor Dodon - care bate drumurile la Moscova lunar, și se laudă cu propriul plan de reintegrare al regiunii separatiste, nici viceprim-ministrul Reintegrării, Cristina Lesnic, ba nu pot să le ignore nici negociatorul Italian al OSCE, Franco Fratini, nici șeful reprezentanței OSCE la Chișinău, Klaus Neukirch. Iar abordarea e atât de clară încât elimină și perspectiva federalizării Republicii Moldova, cu aceeași ocazie. Adică și transformarea statului din stânga Prutului într-o federație cu multipli subiecți.

Nevoia de garanții juridice de natură constituțională puternice privind orientarea strategică și perspectiva europeană și euro-atlantică a statelor de lângă frontiera de Est a NATO și UE, ține de dorința de a marca o ireversibilitate a cursului occidental al statelor în cauză. În condițiile unui reflux puternic al Rusiei care se revarsă din nou cu influența sa în spațiul postsovietic, amenințănd flancul Estic al NATO și statele din centrul și estul Europei, o asemenea temere e justificată și reprezintă, pentru moment, o garanție minimală a unei continuități a devoltării și o formula de limitare juridică a opțiunilor contrare a unor eventuali succesori. Dar gestul trădează și o instabilitate majoră a cursului pro-european și pro-euroatlantic al acestor state.