NATO pregătește un plan strategic menit să blocheze un eventual atac, pe mai multe fronturi, lansat de Rusia. Reprezentanții Alianței susțin că un astfel de scenariu trebuie luat în considerare ca urmare a cursei înarmării în care s-a angajat Rusia.
Miniștrii apărării din statele NATO intenționează să aprobe un nou plan menit să respingă un eventual atac militar al Rusiei pe mai multe fronturi. Strategia, care nu este accesibilă publicului, presupune o replică în cazul unui atac rusesc simultan în regiunea baltică și în Marea Neagră. Este luată în calcul, aici, inclusive utilizarea armelor nucleare, a intruziunilor cibernetice și a loviturilor din spațiul cosmic.
Reprezentanții NATO susțin că un astfel de atac combinat nu este imminent, dar planul este necesar, în contextul în care Moscova dezvoltă sisteme avansate de armament și desfășoară trupe la granițele cu statele aliate.
În replică, Rusia acuză NATO că destabilizează Europa cu astfel de pregătiri și subliniază că nu are nici o intenție să se lanseze în vreun atac militar.
Un oficial guvernamental american citat de Reuters arată că într-un astfel de conflict va fi nevoie de participarea întregii arii de operațiuni. Potrivit acestuia, multe operațiuni s-ar putea desfășura simultan, ceea ce va nevesita un plan integrator de răspuns.
Rusia își demonstrează forța militară
Rusia a mobilizat în luna mai 100.000 de soldați la granița cu Ucraina, acesta fiind cel mai mare număr de militari trimiși în zonă de la anexarea Crimeei, în 2014. În luna septembrie, Moscova a derulat alte exerciții militare, altături de Belarus, în care a folosit roboți de luptă, ceea ce a alertat statele baltice.
Guvernul rus își modernizează sistemele spațiale din epoca sovietică în vederea atacării sateliților orbitali și își dezvoltă tehnologii bazate pe inteligență artificială. Acestea sunt menite să pună în pericol sistemele de comandă ale aliaților.
NATO se pregătește de război în zona Mării Negre
Fostul comandant al forțelor SUA în Europa, generalul (r)
speră că noul plan al NATO va duce la alocarea mai multor resurse în zona Mării Negre. El crede că un potențial război se va desfășura în această zonă.