NATO salută, prin secretarul general Jens Stoltenberg votul dat de Parlamentul Turciei în favoarea aderării Suediei la Alianța Nord-Atlantică. Deputaţii turci urmează să valideze intrarea țării nordice în Alianţa Nord-Atlantică fără întârziere, după aprobarea Protocolului de aderare în schimbul unui posibil angajament american privind avioanele F-16, relatează AFP.
NATO salută, prin secretarul general Jens Stoltenberg. votul Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului turc. Deputații turci s-au pronunțat în favoarea aderării Suediei la Alianţa Nord-Atlantică. Este o etapă care deschide calea pentru un vot pozitiv din partea Turciei, relatează AFP.
Turcia şi Ungaria au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO, cu tot felul de pretexte și cereri.
NATO salută schimbarea de atitudine a Turciei
Secretarul general al Alianței,Jens Stoltenberg, a salutat decizia din Parlamentul turc. În opini sa, odată cu aderarea Suediei, alianța va deveni mult mai puternică. Turcia a refuzat, până în prezent, să voteze pentru aderarea Suediei.
„Contez pe (aceste două state) să îşi finalizeze cât mai curând posibil procedurile de ratificare” pentru aderarea Suediei, „ceea ce va face NATO mai puternică”, a declarat Stoltenberg, potrivit unui comunicat.
Comisia pentru Afaceri Externe a parlamentului de la Ankara a aprobat textul după 19 luni de suspans. Documentu a fost transmis Adunării Plenare pentru adoptare definitivă. Este o formalitate care ar trebui să aibă loc în următoarele ore sau zile. Autoritățile turce nu au stabilit data sau momentul la care va avea loc. Până la data adoptării, Suedia trebuie să mai aștepte la porțile NATO.
Turcia și Ungaria au blocat aderarea Suediei
Turcia şi Ungaria, două state apropiate de Rusia lui Vladimir Putin, cu regimuri iliberale, au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO Șefii celor două guverne, Recep Tayyp Erdogan și Viktor Orban au apelat la tot felul de cereri și de pretexte pentru a amâna o decizie.
Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la NATO. Însă acest lucru s-a întâmplat abia luna aceasta. El a condiționat ratificarea de aprobarea, în Congresul american al vânzării de avioane F-16 pentru țara sa. Statele Unite au rezerve față de regimul Erdogan considerat autoritarist.
NATO va avea un nou membru
Ministrul de externe suedez Tobias Billström a salutat decizia luată de Ankara.
„Suntem încântaţi să devenim membri ai NATO”, a declarat el pentru canalul public de televiziune SVT Nyheter.
Suedia şi-a depus candidatura în acelaşi timp cu Finlanda, la NATO. În vreme ce statul finlandez a devenit în acest an cel mai nou membru al Alianţei Nord-Atlantice, Suedia a fost blocată. Cele două state nordice au ales să adere la alianță ca răspuns la invazia rusă din Ucraina, începută în februarie 2022.