NATO a anunțat, joi, că a facilitat stabilirea unui ”mecanism militar bilateral” între Grecia și Turcia pentru evitarea unui eventual conflict în Marea Mediterană, regiune unde tensiunile dintre cele două țări s-au acutizat vara aceasta, după ce Turcia a cerut reizuirea drepturilor de exploatare a gazelor.
Potrivit unui comunicat de presă al Alianței Nord-atlantice. mecanismul bilateral a fost agreat joi, în ziua în care la Bruxelles începe un Consiliu European ce are în centru conflictul tot mai acut între Atena și Ankara. Înțelegerea dintre cele două țări s-a realizat în urma negocierilor dintre reprezentanții militari ai acestora la NATO și are rolul de a reduce riscul incidentelor și accidentelor în Mediterana de Est, potrivit comunicatului citat.
”Salut acest acord, care poate ajuta la crearea spațiului necesar pentru eforturile diplomatice menite să rezolve disputa”, a spus secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Linie directă
Grecia şi Turcia, ţări membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), au convenit să stabilească o linie directă pentru evitarea riscului de accidente şi incidente pe mare şi în spaţiul aerian, mecanism destinat să contribuie la rezolvarea diferendelor dintre cele două ţări, a anunţat Alianţa în cadrul comunicatului său oficial.
„Acest mecanism de securitate poate contribui la crearea spaţiului necesar eforturilor diplomatice pentru a trata diferendul între cele două ţări', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Salut instituirea mecanismului de 'deconfliction' – (n.r. - termen militar utilizat pentru a desemna un tip de comunicare şi schimb de informaţii pentru evitarea incidentelor -) realizat datorită angajamentului constructiv al Greciei şi Turciei, doi aliaţi preţioşi ai NATO”, adaugă secretarul general al Alianţei.
Arena leilor Tensiunile între Grecia şi Turcia au culminat în timpul verii, o dată cu desfăşurarea de vase militare de către cele două ţări într-o zonă maritimă disputată, bogată în hidrocaburi, iar un posibil incident naval ar fi putut duce la o confruntare armată. Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a atras atenția președintelui Erdogan că poziția țării sale este intolerabilă.
Temerile privind un conflict armat între cele două state membre NATO au determinat Alianţa să caute un acord cu privire la un mecanism de prevenire a riscului de conflict. Discuţiile militare au început în septembrie, urmând eforturilor diplomatice întreprinse de Germania pentru rezolvarea acestui conflict. Președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat susținerea pentru Grecia și Cipru – care are propriile pretenții asupra resurselor mediteraneane, în vreme ce cancelarul Austriei Sebastian Kurz a solicitat sancțiuni contra Turciei.
Acest acord a fost anunţat înaintea deschiderii unui summit european extraordinar, la Bruxelles, consacrat relaţiilor internaţionale şi dominat de dezacorduri la nivelul UE cu privire la acţiunile care ar trebui întreprinse pentru a opri forările ilicite efectuate de Ankara în apele Ciprului, care nu face parte din NATO.
Sursa: BBC