Naționala României a pierdut la Cluj amicalul cu Slovenia. Și echipa de tineret a fost învinsă

Naționala României a pierdut la Cluj amicalul cu Slovenia. Și echipa de tineret a fost învinsă Sursa foto: FRF

Echipa națională de fotbal a României a suferit o nouă înfrângere. A fost învinsă pe teren propriu de reprezentativa Sloveniei, într-un amincal disputat pe Cluj Arena.

Echipa naţională de fotbal a pierdut, joi, pe teren propriu, meciul amical disputat împotriva reprezentativei Sloveniei. Meciul s-a disputat pe stadionul Cluj Arena, iar slovenii au fost cei care au deschis scorul în minutul 26. Sesko a marcat din careu cu o lovitură de cap. Reprezentativa României nu a reușit să se replize și a primit un al doilea gol, cinci minute mai târziu. La pauză scorul a fost  0-2.

Echipa naţională a României a reușit să reducă din diferență în repriza a doua. Drăguș a înscris în minutul 64, din pasa lui Cristian Manea. Moruțan putea restabili egalitatea în minutul 74, dar a avut ghinion. A șutat de la distanță, dar mingea a lovit bara transversală.

Adversar de temut

Slovenia este un adversar care încă dă fiori reprezentativei României. Mulți dintre suporteri nu pot uita cum naționala pregătită pe atunci de Gheorghe Hagi a fost oprită din drumul către Cupa Mondială din Coreea de Sud și Japonia, după ce a fost învinsă de Slovenia, deși a dominat pe teren.

Ne puteți urmări și pe Google News

Duminică, reprezentantiva România va disputa un alt amical, cu Republica Moldova, de la ora 20.30, la Chişinău.

Și echipa națională U19 a pierdut în deplasare un meci amical tot cu Slovenia. Singurul gol al meciului a fost marcat în minutul 17, de Jerin. Portarul și căpitanul României, David Dincă, a greșit decisiv. A încercat să paseze, însă a trimis mingea direct în capul unui adversar, care a înscris în poarta goală.

Echipele aliniate la start

România: H. Moldovan - Cr. Manea, Burcă, Nedelcearu (Drăguşin 72), Vătăjelu (Opruţ 60) - R. Marin (Boloca 84), M. Marin, Cicâldău (Olaru 60) – Cordea (46 Moruţan), Puşcaş, Drăguş (Petrila 73). SELECŢIONER: Edward Iordănescu

Slovenia: Oblak - Stojanovic, Blazic (Mevlja 46), Bijol, Balkovec (Sikosek 70) – Lovric (Karnicnik 46), Cerin, Kurtic (Stankovic 85), Verbic (Horvat 79) - Sesko, Sporar (Vomberger 46). SELECŢIONER: Matjaz Kek Arbitru: Nicolas Laforge (Belgia) Cartonaşe galbene: Drăguş 34, Olaru 82 / Lovric 23, Balkovec 48, Stojanovic 58, Verbic 66, Sikosek 83, potrivit news.ro.