Actrița Nașa Raab a murit la 70 de ani

Natașa Raab Sursa foto: Facebook

A murit acrița Natașa Raab, care a făcut mai multe roluri importante în teatru, film, dar și în televiziune. În vârstă de 70 de ani, a trecut printr-o lungă suferință după ce a fost diagnosticată cu Parkinson, în urmă cu trei ani.

A murit o cunoscută actriță din România, care a făcut numeroase roluri în teatru, în filme, dar și în seriale de televiziune. Natașa Raab a murit la vârsta de 70 de ani, anunță RadioOltenia. Ea a fost diagnosticată cu boala Parkinson, iar acest lucru i-a provocat o mare suferință, vreme de trei ani.

Natașa Raab s-a născut în localitatea Huedin, din județul Cluj, la 15 iulie 1953, iar cu arta a început să cocheteze încă din adolescență. A cântat jazz și muzică populară, dar a studiat și canto cu Stela Simonetti.

De menționat că o lungă perioadă de timp a fost model la Centrul de Creație al UCECOM, în perioada 1979 - 1988. A murit Natașa Raab la vârsta de 70 de ani, după o lungă suferință.

Actrița a absolvit liceul Gheorghe Barițiu din Cluj-Napoca, iar mai apoi a urmat cursurile IATC în București. A absolvit la clasa profesorului Mircea Albulescu, promoția 1988. După absolvire a lucrat ca actriță la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. Natașa Raab a colaborat, însă și cu  Teatrul Odeon din București.

Sursa foto: captură video YouTube

A murit Natașa Raab

A murit Natașa Raab. În cariera sa a făcut multe roluri memorabile, A jucat în spectacole precum „…Escu” de Tudor Mușătescu, „O masă pe cinste” de George Astalos, „Pragul albastru” de I.D. Sârbu, „Ferma animalelor”de George Orwell. De asemenea, a mai jucat în „Tărâmuri întunecate” de Harding Lernay, „Hamlet” de W. Shakespeare, „Nașterea” de C. Voiculescu, „Omul cu mârțoaga” de George Ciprian.

Cunoscuta actriță care a murit, a făcut numeroase roluri și în filme ori seriale de televiziune:

  • Lola – în serialul Lumini și umbre;
  • Ligia – în Adela, regia Mircea Veroiu;
  • Rodica – în Acordați circumstanțe atenuante, regia Lucian Bratu;
  • Maria – în Există joi, regia Adrian Petringenaru;
  • Ana – în Vis de ianuarie, regia M. Oprișescu;
  • Vecina – în Autor necunoscut, regia Dan Pița;
  • Năstăsica – în Martori dispăruți, regia Dan Mironescu;
  • Hellene – în Somnul insulei, regia Mircea Veroiu;
  • Soția ambasadorului american – în Amen, regia Costa Gavras;
  • Hangița Tomii – în Întoarcerea lui Păcală, regia Geo Saizescu;
  • Nina – în Serialul TV La urgență;
  • Hermina Dumbravă – în Inimă de țigan și Regina.

Natașa Raab a murit, dar nu înainte de a fi nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal. Este vorba despre rolul pe care l-a făcut în filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011).