Pomeneam ieri despre saltul culturii americane de la minorat la majorat, produs în primele decenii ale secolului XX. Acest salt a fost spectaculos și unic, așa cum sînt mai toate evenimentele marcante din istoria Statelor Unite. Unul dintre episoadele cele mai importante ale acestei schimbări de calibru a fost o expoziție de artă plastică modernă, cunoscută de istoricii de artă drept ”Armory Show - 1913”.

De pe la 1900, grupuri de artiști americani veneau la Paris fiind fascinați de viața artistică și de fervoarea intelectuală a marelui oraș european. Arta americană, în acel moment, era cu totul minoră, provincială, naivă, superficială, abia mijită. America era o țară fără tradiție, dar, poate tocmai de aceea, cu un potențial enorm de modernizare. America era gata să asume modernitatea fără obstacolele tradiției, dar se și simțea aproape responsabilă să producă modernitate pentru ceilalți. În 1912, un grup de artiști americani ( Walt Kuhn, Walter Pach, Putnam Brinley alături de mulți alții), s-a constuit într-o asociație și au purces la un mare proiect. Și-au propus să aducă peste ocean o expoziție vastă de artă europeană conteporană, ca să arate Americii unde a ajuns arta în lume. Evident, miza era ca această expoziție să creeze emulație. Americani au umblat prin Paris și Londra un an întreg și au pus împreună tot ce era mai important din impresionism, fauvism și cubism și au alcătuit expoziția. S-a strîns un fel de ”dream-team” de artiști europeni - lista lor este copleșitoare: Braque, Toulouse Lautrec, Cortot, Courbet, Cezanne, Derain, Duchamps, Dufy, Van Gogh, Goya, Manet, Matisse, Monet, Munch, Picasso, Rousseau Vameșul, Rodin, Sisley, Gaugin și mulți alții – imaginați-vă doar ce era acolo! Printre ei, ba chiar la loc de cinste aș spune, Brâncuși.  Organizatorii au invitat alături de acest desant european și mai toată floarea artei americane a momentului. A rezultat o expoziție cu 1600 de lucrări semnate de 300 de artiști. Expoziția s-a deschis pe 17 februarie 1913 la New York, într-o clădire care aparținuse unei cazarme, acesta fiind motivul pentru care  i se spune ”Armory Show”. După ce a stat stat o lună la NY, expoziția a itinerat putînd fi văzută cîte o lună la Chicago și la Boston.  Șocul produs de acestă expoziție a fost enorm, iar impactul ei asupra idenității viziuale a Americii a fost decisiv. De altfel, in istoria artei americane, momentul e socotit drept fondator – se organziează mari celebrări ale showului cu toate prilejurile, cea mai recentă fiind sărbătorirea cu mare fast și respect a centenarului, în 2013. În plan strict artistic, consecințele importante al expoziției au fost două. Mai întîi, artiștii americani, deși prezenți, au fost cu totul invizibili. Vigoarea operelor acestor autori europeni pur și simplu a eclipsat orice altă operă americană. Astfel, artiștii americani au înțeles care era nivelul lor. În al doilea rînd, cîțiva artiști europeni au fost entuziast adoptați de elita americană și opera lor a început, cu Armory Show, o uriașă carieră americană. Trei, mai ales, au dat lovitura: Duchamp, care a expus  faimosul său tablou cubist ”Nud coborînd pe scară” , Matisse, care a expus ”Madras Rouge” și ”Nudul albastru din Biskra”, și Brîncuși care i-a uluit pur și simplu cu ”Pogany 1”. Dar mai important decît orice este că această expoziție a generat peste ocean o dezabtere care a definit, în final, identitatea vizuală a Americii. Pentru noi, e important de știut că atunci a început relația lui Brâncuși cu America. Pe de o parte, America i-a dat artistului român glorie, bani, recunoaștere și, în mare măsură, celebritatea de care acesta se bucură, pe deplin merit, astăzi.  Brâncuși, cu geniul său, a dat Americii una dintre cele mai importante dimensiuni ale modernității ei vizuale. A fost o relație mutual benefică și, în cele din urmă, benefică lumii întregi.