De aici incepe o lupta crunta cu caldura si cu lipsa aerului din cladire. Domnul sta in picioare, cu un ochi la aparatul spanzurat de perete si cu celalalt la doamna care, dupa culoarea in nuante predominant galbui imprimata pe fata, nu e tocmai in cea mai buna zi.

„Tic, tic”, face aparatul de aer conditionat, si un compus format din 80% praf, 20% aer pufneste in camera. Si cam atat. „S-a oprit”, zice domnul partial nelamurit. „Nu, e imposibil sa se fi oprit, merge”, isi da cu parerea o alta femeie din salon.

Barbatul zaboveste cu privirea putin peste butonasele telecomenzii, pierdut ca in fata panoului de control al unei centrale atomice, dupa care zambeste deznadajduit catre consoarta.

In salon se simte un usor curent de aer, dar nu de la aparatul conditionat (care, de acum e sigur, nu functioneaza) sau de afara (unde-s vreo 36 de grade), ci de pe hol, pe unde mai trece lumea.

Si femeia se lungeste incet pe pat, apasata de greutatea copilului ce urmeaza sa fie nascut. O asteapta cateva zile la Maternitatea Giulesti, un loc unde, dupa descrierea extrem de concisa a sotului, „nu avem aer si asta e”.

„Asta e imbracaminte de strand!”

Daca „Cedeaza trecerea”, „Drum cu proritate” sau „Obligatoriu la dreapta” ar putea fi aplicate si in cazul circulatiei pietonilor, curtea Maternitatii Giulesti ar fi locul perfect pe post de centru pilot de testare a sistemului.

Aici se pot urmari, ca la „Teleenciclopedia”, o multime de oameni, atacati de soare, ce umbla bezmetici, femei cu sanii p’afara si cu telefonul mobil la ureche si maiouri patate de lapte, toate convietuind fericit.

La intrare, alta tura de cetateni lipiti de scaune, balanganindu-se abrupt si inconstant, naclaiala si miros de transpiratie, in soiuri felurite si profunde.

Dupa ce treci de prima coada ajungi in dreptul a doi domni ce sprijina alternativ o sticla de doi litri cu apa de la chiuveta si cateva geamuri ce se roaga sa cada odata.

Suntem ghidati la etaj, in holul secretarei directorului institutiei, primul loc unde descoperim aerul conditionat. Insa nu apucam sa ne bucuram prea mult de aceasta facilitate pentru ca intram in colimatorul celui ce urmeaza sa ne fie ghid prin spital.

Marea problema: pantalonii scurti. „Asta e imbracaminte de strand, nu de spital respectabil”, spune acesta, atacat de transpiratie ca un cal de curse castigator.

Racoarea noptii si instalatia electrica

In prezent, Maternitatea Giulesti este dotata cu aproape 40 de aparate de aer conditionat. Criteriul repartitiei acestora a avut ca punct de pornire acoperirea zonelor-cheie: sali de operatie, sali de nastere, reanimarea si rezervele.

Asa se face ca saloanele, unde se afla internate cele mai multe viitoare mamici, sunt racorite natural, indeosebi prin racoarea din timpul noptii.

Ar fi, desigur, si ipoteza dotarii complete cu aparate de aer conditionat, insa exista o mica problema: instalatia electrica este extrem de veche si orice surplus poate duce la izbucnirea unui incendiu.

„Partea turistica” a maternitatii, cea cu aer conditionat, ne este prezentata cu un deosebit talent retoric de domnul Vasile Dima (acelasi cu „pantalonii scurti”), sef Serviciu Tehnic-Administrativ.

Suntem plimbati prin sali racoroase, in marea majoritate goale, unde suntem introdusi prin sintagma: „Haideti sa vedeti, avem si aici aer conditionat. Uitati, unu, doua aparate. Racoare, bine asa…”.

„Mai faceti o perfuzie, ceva…”

Un etaj mai sus insa rostirea cuvantului „racoare” iti poate aduce leziuni corporale grave, eventual chiar de la una dintre doamnele ce se plimba pe coridoare, facand exercitii de respiratie, si nu ca pregatire pentru momentul nasterii.

Intram intr-un salon unde in cele cinci paturi se afla tot atatea doamne, atacate in valuri de caldura ce intra pe fereastra. Aud ca am venit pentru ceva legat de caldura si fac ochii mari: „Ati venit sa ne aduceti aer conditionat?”.

La Maternitatea Giulesti, nasterea e partea cea mai usoara. Ca femeie, in zilele ce urmeaza trebuie sa te lupti din greu cu valurile de caldura si lipsa de aer. Iar ca barbat nu-ti raman prea multe de facut. Poate doar sa cauti un medic pe coridor, cum face domnul de fata, se te apropii tiptil si sa-i soptesti la ureche: „Dom’ doctor. Faceti-i o perfuzie, va rog. Ca nu mai poate de cald…”.