Patru pici de 7-8 ani din Runcu Mare (Hunedoara) se hârjonesc în frigul cumplit de parcă ar fi vară. Doi dintre ei nici n-au mănuşi. Zilnic fac 4 km dus şi 4 întors şi nu se plâng nicio secundă.

E ora 8 şi jumătate. Andrei Crăciunescu îşi îndeasă bine căciula pe cap, îşi ia ghiozdanul în spate, îşi trage mănuşile şi iese pe uşa casei. Poarta gospodăriei se dă cu greu la o parte. Iar a nins azi noapte. Băieţelul de doar opt ani încă nu simte deloc frigul. Afară sunt -18 grade Celsius şi în două minute simţi lama unui cuţit pe obraji. Dar piciul nu se plânge, taie aerul de congelator cu paşi mărunţi. După câteva minute ajunge la casa colegului său, Mihăiţă Ciuculescu (7 ani). E o linişte deplină-n sat. De frig, nici câinilor nu le mai vine să latre. Mihăiţă apare-n uşă însoţit de mama lui, Ana. Femeia spune că i s-a făcut un pic frică să-i lase pe micuţi să meargă singuri la şcoală, pentru că, săptămâna trecută, chiar în spatele casei a zărit un lup.

La drum pe urmele lupilor Runcu Mare e un sat răsfirat pe 10 kilometri de-a lungul unei văi, iar între pâlcurile de câte două- trei gospodării e cale şi de câte un kilometru. Andrei se prinde repede şi-ncepe să-şi tachineze prietenul: "Ţi-e frică să mergi singur pe drum. Tu nu vezi că-i ziuă-n tătă regula?". "Taci bă, că doar ştii bine că-s lupii flămânzi iarna". Iar de aici începe o serientreagă de scenarii cum doar imaginaţia unui copil de şapteopt ani poate scorni.

Dintr-o poveste în alta, cei doi pici parcurg vreo doi kilometri şi jumătate. E timpul pentru încă două opriri. Mai întâi trebuie scos din casă Răzvan Ticula (8 ani), apoi, după încă vreo 300 de metri, mezinul grupului, Raul Ieşan (6 ani) strigă şi el din pragul uşii. De-acum încolo gaşca e completă, iar drumul pare mai uşor. Nu durează mult şi cei patru pici se apucă de câte-o "lovitură surprinzătoare cu zăpadă".

Sunt adaptaţi la frig ca nişte pinguini, nu se plâng deloc iar doi dintre ei, Mihăiţă şi Raul, şi-au uitat şi mănuşile acasă. Termometrul arată -18 grade Celsius iar lor le arde de hârjoană. Îmbujoraţi, ajung, într-un sfârşit la şcoală, după aproape patru km de drum.

Şocul termic: au început să plângă la căldură

În clasă, într-o sobă de tablă focul arde deja de câteva ceasuri bune. "Domnu-învăţător, putem să stăm un pic cu căciulile pe cap, că încă ne e frig?", întreabă politicos Mihăiţă. După ce primeşte încuviinţarea, se duce direct la colţul clasei în care e şi soba. Vine şi mezinul, Raul. Mânuţele celor doi sunt deja roşii ca racul. Raul nu mai rezistă şi-ncepe să plângă de durere. Şocul termic e prea mare. Dascălul găseşte o soluţie rapidă: "Stai aşa, dă mânuţa" şi începe să-i frece degeţelele uşor între palmele sale calde. "Bun, acuma dă şi cealaltă mână. E mai bine? Buuuun, şi-acuma hai să facem un pic de box, ia să vedem cât eşti tu de puternic".

Sâmbăta îşi pun câinii la sanie

Băieţii năstruşnici de pe drum sunt acum cuminţi ca nişte mieluţi blânzi. Asta doar până la pauza mare, când se furişează afară şi încing o revanşă la bătaia cu zăpadă de pe drum. Nu sunt lăsaţi decât vreo 10 minute. În ce-a mai rămas din pauză, vine vorba, iarăşi, de frig, iar fabulaţiile reapar: "Eu am băut, de frig, o sticlăntreagă de coniac". "Eu am băut singur un litru de vin ca să măncălzesc...". Dascălul ne face semn să nu-i credem. La final, îmbrăcatul durează mai mult decât rugăciunea. Au multe bluziţe de tras pe ei, înainte să-şi pună fiecare hăinuţa groasă de iarnă. Îi aşteaptă alt drum lung, cale de un ceas. E deja două şi ceva, dar lupii nu îndrăznesc să se apropie de sat ziua-n amiaza mare.

Se distrează iarăşi cu zăpada, de parcă ar fi trecut un an, nu două ore, de când n-au mai văzut-o. Un singur gând pare să le tulbure bucuria în momentul în care ies pe poarta şcolii: temele. Până când apucă să şi le termine fiecare, se lasă iarăşi întunericul aşa că timp de joacă pe-afară nu prea mai rămâne. "Nu-i nimic – spune Răzvan – recuperez sâmbătă şi duminică. O să-mi pun iară câinii la sanie. Serios! Am doi câini mari, pe Rita şi pe Ghiocel. Îi leg la sanie şi mă duc unde vreau eu". IARNA, DEPARTE

N-au nicio şansă să primească microbuz

Şcoala primară din Runcu Mare a fost închisă între 2008 şi 2011 din lipsă de elevi. În toamna anului trecut şi-a reluat activitatea. Dascălul de aici, Ioan Bâldea, are aproape patru decenii de experienţă, dar este primul lui an şcolar la Runcu. A venit în Runcu Mare, sat din care spune că mai coboară doar o dată la două–trei săptămâni. "Ne-am obişnuit deja unii cu alţii. Eu cu cei mici, cei mici cu mine. Ne-nţelegem foarte bine. Programul îl avem de la zece la două tocmai pentru ca toţi să poată ajunge la timp", spune dascălul.

Primarul comunei Lelese, Ciprian Achim, spune că de vină este o scăpare legislativă: "Pentru transport local de elevi nu-ţi dă nimeni niciun microbuz, din păcate. Copiii au drum lung de făcut dar şcoala e în aceeaşi localitate". În Runcu Mare sunt aproximativ 90 de gospodării, dar numai 48 dintre ele mai sunt locuite, de un număr total de 128 de persoane. CITIŢI ŞI:

• GER NĂPRASNIC. Meteorologii avertizează că vor fi fenomene meteo PERICULOASE!
• GERUL a făcut 60 de morți în Europa de Est. FRIGUL POLAR va continua | VIDEO
• Nelu "Balamuc", războinicul zăpezii de pe Merţul de 12 tone
• Oamenii pentru care -50º reprezintă normalitatea
• RECORD. -32,5 de grade C la Întorsura Buzăului