NASA trimite o dronă pe cea mai mare lună a planetei Saturn,Titan, în căutare de urme de viață
- Radu Plugaru
- 28 iunie 2019, 18:24
NASA, Agenția Spațială Americană, intenționează să trimită o dronă pe cea mai mare lună a lui Saturn, în căutarea elementelor esențiale ale vieții, se arată într-o declarație de presă dată publicității joia trecută.
Misiunea Dragonfly, care se va lansa în 2026 și va ateriza în 2034, va trimite o dronă ce va zbura spre zeci de puncte aflate de-a lungul lunii înghețate, care are o atmosferă densă și este considerată de oamenii de știință ca fiind un echivalent al Pământului într-o perioadă foarte timpurie. Este singurul corp ceresc, pe lângă planeta noastră, despre care se știe că are râuri, lacuri și mări la suprafață, deși acestea conțin hidrocarburi, precum metan și etan, dar nu apă. "Cercetarea îndeaproape a acestei lumi oceanice misterioase ar putea revoluționa ceea ce cunoaștem despre viață în univers", a declarat Jim Bridenstine, administratorul NASA. "Această misiune cu tehnologie de vârf ar fi fost de neconceput chiar și acum câțiva ani, dar, în prezent, suntem pregătiți pentru zborul uimitoarei Dragonfly (Libelulă)". Reprezentanții NASA au declarat că vehiculul va avea opt rotoare și va zbura asemenea unei drone de mari dimensiuni. "În timpul misiunii sale de bază de 2,7 ani, Dragonfly va explora medii diverse, de la dune organice până în interiorul unui crater de impact în care se crede că apa lichidă și materiale organice complexe cheie pentru viață au existat cândva la un loc, timp de zeci de mii de ani", susține NASA în aceeași declarație de presă. Oamenii de știință speră că aparatul va zbura, în cele din urmă, mai mult de 175 kilometri. Atmosfera satelitului Titan conține în cea mai mare parte azot, la fel ca și Terra, dar este de patru ori mai densă. Norii și ploile de acolo sunt din metan. A doua cea mai mare lună din sistemul solar, Titan are o crustă groasă de apă înghețată, sub care se află un ocean care conține mai ales apă. Oceanul subteran ar putea avea forme de viață așa cum le știm noi, în timp ce lacurile și mările cu hidrocarbon de la suprafață ar putea conține forme de viață care se bazează pe alte reacții chimice – sau corpul celest ar putea fi lipsit de viață. Titan se află la o distanță de aproximativ 1,4 miliarde de kilometri de Soare, cu temperaturi de suprafață de aproximativ -179 grade Celsius și o presiune de suprafață cu aproximativ 50% mai mare decât Pământul.