NASA. Sonda Osiris-Rex a atins asteroidul Bennu, la 330 milioane km de Pământ

NASA. Sonda Osiris-Rex a atins asteroidul Bennu, la 330 milioane km de Pământ

Agenția spațială americană a anunțat cu mândrie că sonda a atins asteroidul de pe suprafața căruia trebuie să preia mostre de la sol pentru a afla mai multe despre „ingredientele” originale ale sistemului solar.

La patru ani de la lansare, sonda americană Osiris-Rex a reușit să atingă asteroidul Bennu, marți,  în încercarea de a preleva câteva zeci de grame de praf și rocă, o operațiune de înaltă precizie la 330 de milioane de kilometri distanță de Pământ.

„Multe ar putea merge prost, deoarece nava spațială are aproximativ dimensiunea unei camionete, iar asteroidul conține o mulțime de roci”, a spus Lucy Lim, specialist  NASA,  într-un interviu anterior. „Așadar, trebuie să mergem printre pietre pentru a obține eșantionul și a fost necesară multă planificare pentru acest slalom”.

Succesul deplin al operațiunii va fi cunoscut însă peste  câteva zile. „Totul a decurs perfect”, a anunțat la câteva minute după contact, Dante Lauretta, șeful misiunii, care, emoționat,  a ajuns să declare că echipa „a scris o pagină de istorie astă seară”.

În noaptea de marți spre miercuri, Osiris-Rex a început să trimită imaginile operațiunii precum și numeroase date, care vor oferi primele indicii dacă a reușit sau nu să colecteze complet o probă de pe asteriodul Bennu.

Anul trecut, Japonia reușise cu sonda Hayabusa 2 să colecteze  praf de pe un alt asteroid, Ryugu, și se află pe drumul către Terra , cu o revenire așteptată în luna decembrie.

Cu Osiris-Rex, NASA își propune să colecteze mai multe fragmente, cel puțin 60 de grame, despre care speră să dezvăluie ingredientele originale ale sistemului solar.

Ne puteți urmări și pe Google News