Nadia Comăneci (57 ani) a distribuit marți, pe contul personal de Twitter, un videoclip în care apare alături de actorul Arnold Schwarzenegger,
Nadia Comăneci, fosta gimnastă, a menționat că întâlnirea dintre cei doi, de la sala de sport, este modul ideal de a aniversa 43 de ani de la primul 10, obținut la Montreal.
Cvintupla campioana olimpică a României la Jocurile Olimpice l-a întâlnit pe fostul guvernator al statului California, într-o sală de sport, în timp ce fostul culturist lucra la aparatele de forță.
„Asta este relația noastră. Eu fac toată treaba și ea primește laudele. Eu lucrez atât de mult la aparatele de fitness și devin din ce în ce mai bătrân, iar ea din ce în ce mai tânără. Asta e problema aici. Mă bucur că te-am întâlnit”, a spus Arnold Schwarzenegger în videoclipul postat de Nadia.
La 18 iulie 1976, Nadia Comăneci obținea primul 10 din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Atunci, Nadia a câștigat trei medalii de aur, la individual compus, bârnă și paralele, o medalie de argint, la echipe, și una de bronz, la sol.
Nici Arnold Schwarzenegger nu este străin de competiții și medalii. Fostul culturist a fost încoronat Mr. Universe (în 1968, 1969 și 1970) și a fost Mr. Olympia de 7 ori (în 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975 și 1980).