Nadia Comăneci crede în nevinovăția Simonei Halep. Fosta gimnastă cere ca audierea să se facă cât mai curând

Nadia Comăneci crede în nevinovăția Simonei Halep. Fosta gimnastă cere ca audierea să se facă cât mai curând Sursa foto: Nadia Comaneci / Facebook

Procesul de dopaj al Simonei Halep a fost amânat pentru a treia oară la cererea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA). Mulți sportivi din România și din afară o susțin și cred în nevinovăția ei. Nadia Comăneci se află printre persoanele care își doresc ca jucătoarea de tenis să revină cât mai curând pe teren.

Nadia Comăneci (61 de ani), una dintre cele mai bune gimnaste din istorie, a vorbit din nou despre acuzațiile de dopaj aduse Simonei Halep. Fosta gimnastă este una dintre marile susținătoare ale jucătoarei de tenis și crede în nevinovăția acesteia. Nadia consideră că jucătoarea de tenis trebuie audiată cât mai rapid, pentru a-și putea dovedi nevinovăția cu privire la acuzațiile de dopaj.

Fosta gimnastă a declarat că își dorește ca audierea Simonei Halep să aibă loc cât mai repede. Îi este dor să o vadă pe sportivă pe ternul de tenis. Nadia Comăneci a mărturisit că nu a apucat să vorbească personal cu sportiva, însă i-a transmis un mesaj de susținere.

„Îi duc dorul, sper să revină curând și să treacă peste acest lucru. Ce o fi o fi! Să închidă ușa, să își vadă de viața ei și de carieră. Toată lumea îi duce dorul! O vrem pe Simona înapoi pe terenul de tenis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așteptarea este grea! Să sperăm că va fi auzită, că va conta cuvântul ei. Oricare ar fi decizia ITIA (Autoritatea Internațională de Integritate a Tenisului), ea trebuie să își vadă de viața și de carieră.

Nu am apucat să vorbesc, i-am trimis mesaj și am încurajat-o cum și cât am putut eu”, spus Nadia Comăneci, pentru ProSport.

Simona Halep încearcă să se mențină în formă, până la revenirea pe teren

Jucătoarea de tenis continuă antrenamentele, chiar dacă este suspendată. Ea încearcă să se mențină în formă în așteptarea procesului de dopaj, care a fost amânat pentru a treia oară la cererea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA).

Simona Halep a fost acuzată de o nouă încălcare a regulamentului antidoping. Reprezentanții ITIA au transmis că au fost descoperite nereguli în pașaportul biologic al jucătoarei de tenis.

„Agenția Internațională de Integritate a Tenisului confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de o încălcare suplimentară și separată a Programului anti-doping din tenis”, a transmis ITIA în luna mai.