Muntele pe care piciorul omului nu a pășit vreodată! Care este secretul său ascuns de decenii

Sursa foto: geoex.com

Gangkhar Puensum ar putea fi visul oricărui aventurier care iubește să escaladeze munții. Alpinismul este acum practicat la scară largă dar, cu toate acestea, vârful muntelui din Himalaya nu a fost niciodată atins de om. Este al 45-lea munte din lume dacă ne raportăm la înălțimea acestuia, crestele cele mai înalte atingând 7.570 de metri.

Gangkhar Puensum este singurul munte din lume pe crestele căruia nu a călcat vreodată picior de om. Acesta se află în Himalaya, la granița dintre Bhutan și China. Având în vedere amplasamentul lui, acesta are o semnificație culturală pentru ambele țări. Escaladarea lui a fost permisă între anii 1983 și 1994 de către Bhutan, însă ulterior a fost interzis accesul pe creste. În 2004 a fost interzisă escaladarea lui, din respect pentru tradițiile religioase. La această decizie au contribuit mult mai mulți factori.

Localnicii de la poala muntelui vorbesc despre o legendă a spiritelor, care nu trebuiesc deranjate. Cu cât urci pe Gangkhar Puensum, cu atât zona devine mai sacră, așa că s-a interzis total accesul la altitudini mai mari de 6.000 de metri. Ambele țări au căzut de comun acord, interzicând turismul și practicarea sporturilor pe muntele „neîmblânzit”. Escaladarea cotelor înalte ale lui Gangkhar Puensum reprezintă un vis greu de îndeplinit pentru iubitorii de alpinism.

Restricțiile nu sunt legate doar de partea spirituală. Escaladarea muntelui aflat la granița dintre cele două state nu este posibilă și din motive politice. Conform zvonurilor din teritoriu, muntele este împărțit între cele două țări, așa că unele zone îi revin Chinei, în timp ce altele îi revin Bhutanului. Acest lucru face ca vizitele turistice să fie împiedicate pe muntele Gangkhar Puensum, zonele revendicate de cele două state fiind o controversă nerezolvată de zeci de ani.

Nicio expediție programată pe muntele Gangkhar Puensum nu a fost dusă la bun sfârșit

Un alt factor care duce la restricțiile în ceea ce privește accesul pe muntele „neîmblânzit” este infrastructura din Bhutan, care nu permite alpiniștilor să-și desfășoare activitatea.

În anii '80, au fost organizate patru expediții nereligioase, care le permiteau pasionaților de alpinism să ajungă în cele mai înalte zone ale lui Gangkhar Puensum. Din păcate, toate încercările efectuate între anii 1985 și 1986 au eșuat. De atunci, nicio tentativă de a escalada muntele „neîmblânzit” nu a fost dusă la final. În 1998, un grup de alpiniști japonezi au obținut o permisiune specială de a urca pe munte, însă aceasta a fost revocată din cauza disputele de la graniță.

Astăzi, muntele Gangkhar Puensum rămâne singurul loc montan din întreaga lume pe care piciorul omului nu poate păși.