După nominalizarea la Globul de Aur, regizorul speră să obţină şi o statuetă la Los Angeles.
Filmul românesc cu cea mai spectaculoasă carieră, „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile“, al lui Cristian Mungiu, este la un pas de „visul american“. Cu o nominalizare la prestigioasele premii Globul de Aur, la categoria Cel mai bun film străin, „432“ îşi netezeşte drumul către Oscar. Cineastul n-a văzut celelalte filme nominalizate la Glob: „Persepolis“, „Scafandrul şi fluturele“, „The Kite Runner“ şi „Lust, Caution“. Gala Globurilor de Aur va fi transmisă în direct pe HBO, în noaptea de 13 ianuarie, la ora 3.00 dimineaţa. Nominalizările la Oscar vor fi anunţate pe 22 ianuarie. Până acum, doar două filme străine s-au ales cu distincţia supremă atât la Cannes, cât şi la Globurile de Aur: „Pelle Cuceritorul“ (1988), în regia lui Bille August, şi „Adio, concubina mea“ (1994), al lui Chen Kaige. Ieri, cineastul a acordat un interviu pentru EVZ. EVZ: E prima nominalizare la Globul de Aur pentru un film autohton. Ai spart gheaţa pentru cinematografia românească peste Ocean... Cristian Mungiu: E o premieră care înseamnă consumarea unor complexe ale cinematografiei româneşti. Pentru că ne uităm mereu la premiile americane ca la ceva care se dă la televizor, şi uite că a venit şi ziua când avem acces la ele din interior. Suntem actori, şi nu simpli comentatori. Cât de dificil îţi va fi să te menţii pe aceeaşi linie, cu următorul film? Îmi dau seama că, pe măsură ce se acumulează această grămăjoară de premii, cu atât mai complicat îmi va fi la următorul film. Dar cum să nu mă bucur că se întâmplă chestia asta? Fiecare premiu sau nominalizare înseamnă că filmul va ajunge la din ce în ce mai mulţi oameni. Globul de Aur este tot un premiu de presă, care are marele avantaj de a fi foarte popular în Statele Unite, unde contează mult lobby-ul. Distribuitorii americani vor reprograma premiera „432“ pentru a face lobby la Oscar? Cred că filmul e pregătit acum să ruleze o săptămână în Los Angeles, săptămâna de calificare la premii. În cinematografe va avea premiera pe 25 ianuarie, la trei zile după ce se anunţă nominaliză rile la Oscar.
Speri la un Oscar? Am speranţe că vom obţine o nominalizare. Cred că avem şanse reale sau, dacă vrei, cele mai mari şanse pe care le-a avut vreodată un film românesc. Şi chiar Globurile de Aur anunţă lucrurile astea într-un fel. Şi mai e chestia cu numerologia... Unii sunt convinşi că avem şanse la Oscar, pentru că la Cannes am câştigat la ediţia a 60-a, la Premiile Academiei Europene la a 20-a, iar la Oscar ar fi a 80-a... Dar ştii cum e, ăsta e pronosticul de la fabrica de împachetat fum. Pentru tipul de cinema pe care îl practici tu, ce e mai valoros, un Palme d’Or sau un Oscar? Valoric, nu pot să le diferenţiez, nu suntem la fotbal să împărţim campionatul mondial şi campionatul european. Toate ierarhizările legate de premii trebuie relativizate foarte tare. Nu mă raportez la recunoaşterea pe care a primit-o filmul la nivel de premii. Şi nu fac comparaţie între un măr şi o pară: uite, am primit la Cannes un măr şi la Oscar o pară, care-i mai gustos? Au rosturi foarte diferite: Palme d’Or e un trofeu de recunoaştere profesională şi e cel mai important pentru un cineast care practică un asemenea tip de cinema ca mine, iar Oscarul e un premiu foarte popular, care îţi aduce public. Aş vrea foarte mult să nu ne lăsăm seduşi de premii, pentru că vom fi foarte dezamăgiţi: vor fi multe filme foarte bine făcute, care merită să fie văzute şi pe care probabil nu le vor certifica atâtea premii. PĂREREA CRITICILOR Palme d’Or, cel mai important Cristina Corciovescu: „Făcând o comparaţie între Cannes şi premiile americane, sigur că, în mintea mai tuturor, Oscarul este distincţia supremă. Dar nu trebuie să comparăm mere cu pere“. Mihai Chirilov: „Pronostic: va fi şi prima oară când un film românesc va primi Globul de Aur. Premiul de la Cannes este cel mai important. Oscarul rămâne însă cel mai «sonor»“.
Aura Puran: „Se uită că Oscarul este totuşi un premiu strict naţional, care are o secţiune pentru film străin, pe când Cannes este un festival internaţional, în care te măsori cu cineaşti din toată lumea“. (Doinel Tronaru)