MUMII ÎNGHEȚATE, găsite pe munte. Trupurile vor fi supuse unui test ADN

MUMII ÎNGHEȚATE, găsite pe munte. Trupurile vor fi supuse unui test ADN

Două trupuri mumificate şi îngheţate au fost găsite în apropiere de Pico de Orizaba, cel mai înalt vârf muntos din Mexic, de 5.747 de metri.

Un grup de alpinişti a descoperit luni un corp la 310 metri distanţă de culme, iar la vârf  s-a găsit un al doilea corp mumificat şi îngheţat.

"Este vorba de două corpuri, dar condiţiile meteo nu ne-au ajutat, ceaţa a împiedicat căutările", a declarat pentru AFP Juan Navarro, primarul din Chalchicomula Sesma, localitate situată la poalele Pico de Orizaba.

Autorităţile locale sunt de părere că cele două trupuri aparţin unor mexicani care au dispărut într-o avalanşă împreună cu un al treilea bărbat, în vârstă de 55 de ani.

Teste ADN vor fi realizate asupra rămăşiţelor pentru a ajuta la identificare, a informat o sursă judiciară, citată de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News