M-a amuzat de fiecare dată folosirea sintagmei "intelectualii lui Băsescu", mai ales când era scrâșnită printre dinți de adversarii Președintelui, pe la vreun post de televiziune al lui Voiculescu. Era scuipată ca o jignire, de trebuia să te simți obligat să ripostezi sau să bagi capul între umeri și să mergi mai departe. Devenise un calificativ depreciativ, adoptat de adversarii lui Traian Băsescu, de la moderatori de televiziune la pensionari și precupețe indignate. De ce mi se părea amuzant?
Rezulta din această abordare radicală că cei care susțineau celelalte partide sau candidați la președinția României erau persoane cu o capacitate intelectuală inferioară, cu o calificare profesională opusă, care cel mult făcuseră facultatea "pe puncte" și prinseseră un curs de perfecționare la "Ștefan-Gheorghiu" (pentru cei mai tineri: a fost o universitate din București, înființată la 21 martie 1945 sub denumirea inițială de Universitatea Muncitorească a PCR. Domeniul de activitate consta în pregătirea cadrelor de conducere a activității de partid, social-politice, economice și administrației de stat. A fost desființată în 1989). O jignire, în fapt, pentru cei care nu intrau în zona "intelectualilor".
Această sintagmă acoperea însă o realitate politică: o seamă de oameni importanți în viața culturală a României, ce trăiau din scris și conferințe, aflați deasupra intereselor mărunte ale celor ce pătrundeau în politică imediat după 1989, l-a susținut pe Traian Băsescu. La alegerile prezidențiale din 2004 și 2009, cu ocazia tentativelor de suspendare din 2007 și 2012, sau a numeroaselor controverse politice, Traian Băsescu a beneficiat de suportul public oferit de aceștia, mai mult decât oricare om politic post-decembrist. Și acest lucru a contat.
Așa cum au spus de multe ori, nici Președintele nu a dezamăgit în proiectele sale majore: condamnarea comunismului, consolidarea statului de drept, parteneriatul cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, reforma Justiției. Au existat dezacorduri publice, cu rezonanță, au apărut cedări pe parcurs, dar sprijinul acordat de acest grup cu influență în opinia publică a rămas constant, chiar dacă uneori discret. Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Cristian Preda, Mircea Mihăieș, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, sunt doar câteva nume pe care le-am citat din memorie, fără a mai apela la resursele infinte ale internetului. Cu timpul unii au ales politica, alții au preferat să se retragă, mai ales după victoria uriașă obținută de USL în alegerile locale și parlamentare din 2012. A contat impactul psihologic al votului, starea de oboseală, dar și "vânătoarea de vrăjitoare" declanșată de guvernul Ponta. După cum spunea Sever Voinescu, diferența între activistul de partid și intelectual, este că acesta din urmă poate face și altceva util cu timpul său. Puțini au rămas în zona activă, militantă a Dreptei.
Însă și aici s-au despărțit apele, după un timp. Pentru cei rămași în politică, așteptarea a devenit un handicap. Am avut câteva exemple în ultimele luni și o să încerc să nu judec motivele fiecăruia. Mă voi referi doar la cel mai reprezentativ. Considerat un posibil urmaș al lui Traian Băsescu, Mihai Răzvan Ungureanu a suferit o transformare importantă. Din start vreau să fiu sincer și să spun că îl cunosc de multă vreme pe MRU și îl prețuiesc pentru tot ceea ce am văzut în trecut la el. Înțeleg că își dorește să devină, cu orice preț, candidatul Dreptei la președinția României la alegerile din 2014. Numai că făcându-se că nu înțelege semnificația eșecului la alegerile europarlamentare și faptul că nu poate trăi la nesfârșit din imaginea creată cu sprijinul celor pe care acum îi taxează, va avea costuri majore în plan politic, pe termen mediu. Sesisez o grabă, nepotrivită cu vârsta pe care o are, 46 de ani. Este o vârstă de început pentru o carieră de vârf. Nu cred că trebuie să se comporte ca un politician aflat la finalul carierei, care nu vrea să să-i lase să scape vreo ocazie!
MRU spus la un moment dat că "Traian Băsescu nu reprezintă un model de urmat, ca președinte", o nuanță a discursului public pe care n-am văzut-o pînă acum la el. N-a explicat convingător și a dat naștere la interpretări. Când și-a dat seama de lucrul acesta? Bănuiesc că recent, pentru că toate demnitățile la care a ajuns sunt rezultatul alegerii pe care a făcut-o Traian Băsescu, de multe ori împotriva sfaturilor celor din jur, bazându-se pe instinct și experiență. A greșit când l-a susținut să ajungă ministru de externe la 36 de ani? Sau director al SIE la 39 de ani? Ca prim-ministru? Eu nu cred și nici nu vreau să înțeleg că MRU nu ar acorda aceeași încredere?
Cu toată moderația, pot spune că nu a fost o atitudine fericită, pentru că actualul președinte reprezintă un model de om politic a ales de fiecare dată să se lupte cu Sistemul în loc să caute compromisul comod, după cum nu cred că operațiunile de "exorcizare" de Traian Băsescu au succes la alegătorii de dreapta. Eventual ridică semne de întrebare asupra motivelor reale. Sunt unii care spun că Mihai Răzvan Ungureanu va intra (cu orice preț) în hora PDL-PNL, acesta fiind resortul ultimelor sale ieșiri publice, dar aș prefera să nu fie adevărat, pentru că îl cred deasupra acestor calcule. După cum nu vreau să iau în considerare ceea ce mi-a spus un fruntaș pedelist zilele trecute, că ieșirile publice din ultima vreme sunt calculate în conformitate cu calendarul sondajelor ce urmează să desemneze candidatul noi alianțe. Încă vreau să văd ce mișcare va face, pentru că mai sunt 3 luni până la debutul campaniei electorale.
Cum l-aș vedea pe MRU? Aș prefera să candideze singur, independent, fără a căuta sprijinul lui Blaga sau Antonescu, pentru a fi o adevărată alternativă la Victor Ponta. Fără să se îngrijească prea mult de sprijinul politicienilor și de șansele sale de succes, uitându-se spre oameni. Urmând exemplul lui Traian Băsescu.
Recomandările noastre
