Chelsea nu s-a regăsit în primul meci din noua stagiune a Premier League. Campioana Angliei s-a chinuit serios, sâmbătă, în meciul de pe „Stamford Bridge”, cu galezii de la Swansea, remizând 2-2.
Jocul a fost unul tensionant, deoarece gruparea londoneză nu a câștigat niciun meci în stagiunea de pregătire. Astfel, în prima partidă din campionat, Jose Mourinho, tehnicianul lui Chelsea, a oferit și primul scandal al noului sezon din Anglia. Echipa portughezului a jucat din minutul 52 în zece oameni, după eliminarea lui portarului Courtois, iar în ultimele minute ale partidei, Mourinho a cedat nervos la adresa medicului Eva Carneiro, cea care intrase pe teren să-i acorde îngrijiri lui Eden Hazard. Imediat, „The Special One” s-a înfuriat după intervenția medicului, deoarece trupa oaspete ar fi putut înscrie golul victoriei. „Chiar dacă ești maseur, doctor sau secretară și iei loc pe bancă, trebuie să înțelegi meciul”, a declarat Mourinho, la finalul jocului.