Motivul STUPID pentru care FEMEILE nu erau lăsate SĂ SARĂ CU SCHIURILE
- Sorin Breazu
- 10 ianuarie 2014, 16:20
Pentru prima oară în istorie, o competiţie feminină de sărituri cu schiurile va fi inclusă în programul olimpic. Se va întâmpla luna viitoare, la Soci.
Până acum, Comitetul Olimpic Internaţional a refuzat să adauge disciplina, spunând - oficial - că este un sport cu prea puţine competitoare. Acest lucru este adevărat, însă motivul adevărat era altul.
A existat, până de curând, o preconcepţie absurdă că săriturile cu schiurile dăunează sistemului reproducător al femeilor.
"Să nu uităm că e ca şi cum ai sări de la doi metri înălţime de o mie de ori pe an, lucru care nu pare să fie potrivit pentru femei din punct de vedere medical", spunea, în 2005, Gian Franco Kasper, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Schi.
Această teorie - că activitatea sportivă produce infertilitate la femei - datează din secolul al XIX-lea, însă potrivit studiilor recente, ea este complet absurdă.
Prima ediţie a campionatelor mondiale de sărituri cu schiurile pentru femei a avut loc în 2011, iar în acest an, după 90 de ani de la debutul disciplinei la Jocurile Olimpice, femeile vor avea dreptul să participe. TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
- Ion Iliescu îl contrazice FLAGRANT pe Victor Ponta: CONDAMNAREA lui Năstase NU are LEGĂTURĂ cu POLITICA
- Mama eroină, care a demascat-o pe învățătoarea șpăgără, rupe tăcerea: „Sunt dascăli care primesc porci, diamante sau mașini”
- Oficial de la Londra: Românii și bulgarii ar putea face mai mult decât nativii britanici pentru țara noastră
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- O actriţă SEXY a avut o CURIOZITATE care a ŞOCAT-O. A făcut un LUCRU pe care îl va regreta toată VIAŢA / GALERIE FOTO hot
- SOȚII DE DICTATOR. Cine sunt femeile căsătorite cu cei mai mari despoți din lume
- "OZN-ul" de piatră din Bulgaria. Cum arată "catedrala comunismului"