Motivul pentru care sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost căptușit cu plumb

Motivul pentru care sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost căptușit cu plumb Sursa foto: EPA/YOAN VALAT

Milioane de oameni din întreaga lume au urmărit funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, iar aproape 100 de mii s-au aliniat de-a lungul drumului care s-a desfășurat procesiunea funerară spre castelul Windsor. Mulți nu știu că sicriul reginei, care a fost depus în cripta din capela St George, are niște caracteristici speciale.

Sicriul în care a fost înmormântată Regina Elisabeta a II-a a fost realizat în urmă cu 30 de ani, fiind făcut din stejar englezesc și căptușit cu plumb care oprește intrarea aerului și a umidității.

Matthew Lymn Rose, directorul general al A W Lymn, The Family Funeral Service, a declarat că toți membrii familiei regale au sicrie făcute încă din timpul vieții. De asemenea, sicriele erau dublate cu plumb încă din epoca victoriană, dacă acestea erau depusă deasupra solului.

„Cei mai mulți oameni sunt îngropați în pământ. Dar dacă există o capelă sau o criptă iar sicriul rămâne afară, el este expus la factorii de mediu. De aceea, este foarte important să fie etanș”, a spus Rose.

Ne puteți urmări și pe Google News

Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai în vârstă lider în exercițiu din lume

Totodată, managerul muzeului Coffin Works din Birmingham, Sarah Hayes, a spus că sicriele căptușite cu plumb nu sunt rezervate doar familiei regale. „Winston Churchill a avut un sicriu căptușit cu plumb, așa că nu este doar pentru familia regală”, a declarat Hayes.

Sicriul reginei a cântărit între 250 de kg și 317 kg, fiind purtat de opt militari. Lymn Rose a mai declarat că firma sa are 27 de filiale și primește cereri pentru sicrie etanșe, daor că le dublează cu zinc.

„Procesul de căptușire cu zinc este mai simplu, mai puțin costisitor, iar sicriul nu este atât de greu”, a mai spus Rose, potrivit inews.co.uk. 

Reamintim că sicriul cu corpul Reginei Elisabeta a II-a a fost însoțit de 142 de membri ai Marinei Regale și a parcurs distanța de la Westminster Hall la Westminster Abbey. Regele Charles al III-lea și cei doi fii ai săi au mers în urma sicriului. De asemenea, 2.000 de invitați, inclusiv câteva sute de președinți, șefi de stat, șefi de guverne și monarhi au luat parte la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a.