Motivul pentru care pacienții cu arsuri grave sunt tratați în străinătate. Arafat știe cine blochează investițiile în sănătate

România nu-i poate trata pe pacienții cu arsuri grave din cauza unor funcționari care se tem să-și asume responsabilitatea pentru proiecte ce implică investiții foarte mari.

Este explicația pe care a oferit-o Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Teama unor funcționari de stat de a-și asuma răspunderea pentru proiecte importante, care implică milioane de euro, blochează investiții necesare, inclusiv înființarea unui centru destinat tratării marilor arși.

Pe de altă parte, pacienții și familiile lor nu au încredere în sistemul medical românesc, motiv pentru care solicită să fie tratați în străinătate. Așa se întâmplă în cazul persoanelor cu arsuri grave.

„De ce unele proiecte nu avansează, de ce unele proiecte stagnează în unele instituții? Fără să acuzăm pe nimeni, e o chestiune pe care o vedem nu numai în domeniul sănătății. Totuși, proiectele au existat. Au existat și fondurile.

Și aici începem să ne pierdem în amănunte, în proceduri, în achiziții, în contestații, în o mie de chestii. Uneori, unii funcționari nu vor să facă proiectul, pentru că lor le e frică să facă un proiect care costă milioane de euro. Da, există unii care preferă să nu facă”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Cum sunt depistați funcționarii care pun piedici

Raed Arafat a arătat că acest lucru, intenția de a bloca un proiect, se poate observa foarte clar atunci când un funcționar se agață de fiecare chichiță ca să întârzie o lucrare sau ca să oprească o procedură. Potrivit spuselor sale, funcționarii vor să se protejeze, astfel, de eventualele probleme pe care le-ar avea ulterior.

„Când găsești la fiecare pas o chichiță ca să întârzii o lucrare sau să întârzii ceva și să găsești orice interpretare posibilă numai ca să întârzii sau să oprești un proces, acest lucru arată că cineva nu e interesat să facă acest lucru, să continue. De multe ori, e vorba de autoprotecție - că lasă, că ne cheamă, că ne verifică... Da! Și care e problema? În momentul în care ești corect, n-ar trebui să ai o problemă, dar asta e realitatea cu care ne confruntăm, nu putem să ne ascundem de ea”, a explicat șeful DSU.

Raed Arafat

Incompetența, un alt motiv al stagnării investițiilor

În afară de aceasta, șeful DSU a indicat și incompetența drept motiv pentru blocarea proiectelor. În cele mai multe cazuri este vorba despre o muncă imensă, iar cei implicați nu știu cum să rezolve problemele.

„Proiectele au stat pe loc fie uneori pentru că unii care s-au ocupat de aceste proiecte n-au avut interesul și nu și-au dat interesul să le rezolve, pentru că era o muncă titanică, fie că era vorba de incompetență, fie că era vorba la un moment dat de cineva care să ți le blocheze pe niște chichițe juridice. Ne confruntăm în orice proiect cu astfel de situații. Dar important este să ai pe cineva care împinge, insistă și merge mai departe, forțează să se facă lucrurile”, a punctat Raed Arafat.

Cine este responsabil pentru blocarea proiectelor

Pe de altă parte, a explicat Arafat, atunci când cineva încearcă să ducă lucrurile mai departe, să le facă să avanseze apar acuzații de abuz.

„Când forțezi prea mult să se facă lucrurile, începi să auzi: e dur, abuzează, ne forțează să facem. Și așa și trebuie în aceste proiecte care s-au blocat, pentru care au existat bani de mult timp, trebuie să vii să forțezi să se facă! Forțarea să se facă un lucru nu înseamnă ca lucrurile să se facă incorect.

Forțarea a se face lucrurile înseamnă ca lucrurile să se facă legal. Aici e problema noastră cu aceste posibilități pe care le avem și stăm și ne uităm la ele și vedem că nu fac doi pași într-o perioadă în care ele trebuiau să fie finalizate”, a mai spus Raed Arafat.