MOTIVUL pentru care leul scade tot mai mult

MOTIVUL pentru care leul scade tot mai mult

Moneda națională s-a depreciat mult în ultimele zile, atât pe fondul tensiunilor politice interne, cât și al crizei europene generate de situația financiară a Greciei.

La Bruxelles s-a derulat întâlnirea miniștilor de finanțe, pentru a pune la punct un plan pentru Grecia, care reușește tot mai greu să își achite datoriile. 

De regulă, pe fondul presiunilor externe, cel mai rapid se depreciază monedele țărilor emergente, în condițiile în care investitorii abandonează aceste plasamente considerate mai riscante.  

„Scăderea monedei naționale este de așteptat să continue, în condițiile în care grecii nu au venit cu un plan clar la întâlnirea de joi a ministrilor de Finanțe, derulată la Bruxelles, văzută ca un nou deadline în cadrul procesului de negociere. Cu toate astea, ne așteptăm ca pe măsură ce euro se apropie de nivelul de 4,5 lei banca centrală a României să intervină pentru a atenua tensiunile de depreciere”, scriau zilele trecute analiștii ING Bank România în raportul zilnic asupra piețelor financiare. 

Ieri, BNR a indicat un curs de 4.4882 lei/euro, în creștere cu 0,38 bani față de nivelul de miercuri.