Motivul incredibil pentru care Călin Goia a dat statul în judecată. Nu are altă soluție

Motivul incredibil pentru care Călin Goia a dat statul în judecată. Nu are altă soluție

Liderul trupei Voltaj, Călin Goia, este nevoit să se judece cu Primăria Municipiului București ca să poată cumpăra o cămăruță de opt metri pătrați, în casa în care locuiește, unde intenționează să-și amenajeze o baie. Procedura în instanță este obligatorie, prevăzută de lege și nu poate fi rezolvată printr-o înțelegere amiabilă.

În urmă cu nouă ani, Călin Goia s-a mutat, împreună cu familia sa, într-un apartament cu trei camere dintr-o casă naționalizată din centrul Capitalei.

În prezent, muzicianul dorește să se extindă și să mai cumpere o camera de opt metri pătrați, lipită de locuința sa. Doar că spațiul aparține statului și nu poate fi cumpărat, conform cancan.ro, decât în urma unui proces în justiție având ca obiect partajul judiciar.

„Este un proces cu statul, dar nu e vreun scandal, așa trebuie procedat. Probabil, va fi o formalitate. Este vorba despre o camera de opt metri pătrați, în indiviziune, pe care eu vreau s-o cumpăr. Eu stau într-o casă naționalizată, alături de alte două familii.

Am trei camerea și vreau să cumpăr un spațiu mic de 8 metri pătrați, alăturat, să fac acolo baia. Și e un proces de indiviziune cu statul, că aia e partea statului. Reprezintă cam 10 la sută… În mod normal, nimeni nu trebuie să trăiască în indiviziune.

Dar asta e procedura legală, iar amânările astea au fost cauzate de situația de acum, cu pandemia. Dacă instanța mi-o atribuie, atunci o să plătesc o sultă către stat și devin sută la sută proprietar”, a spus Călin Goia, conform cancan.ro.

Procesul, dintre Călin Goia, soția sa, Andreea, Primăria Municipiului București și Adminisrația Fondului Imobiliar este pe rolul Judecătoriei Sector 2, însă a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.