Masacrul de la școala din Belgrad. Ce l-a determinat pe băiatul de 13 ani să-și ucidă colegii. Noi date din anchetă

Sursa foto: Twitter

Ancheta masacrului de la școala din Belgrad scoate la iveală informații despre caracterul și motivele care l-au determinat pe băiatul de 13 ani să-și omoare colegii. Polițiștii au ajuns la concluzia că acesta era nemulțumit de notele pe care le primea, în comparație cu alți colegi, și a încercat să-i elimine pe cei mai buni decât el. Pe de altă parte, sigur că nu poate ajunge la închisoare, băiatul dorește să știe dacă acest masacru i-a sporit nivelul de popularitate.

Băiatul acuzat că și-a împușcat mortal opt colegi, la o școală din Belgrad, plănuia să comită acest masacru. Ancheta polițiștilor a stabilit că mobilul crimei a fost unul dintre cele mai ciudate, invidia pe reușitele colegilor de școală. Astfel, în urma cercetărilor, polițiștii au descoperit o listă cu numele a 16 colegi de-ai băiatului de 13 ani, care aveau rezultate mai bune la școală.

Mai mult, la perchezițiile din locuința familiei a fost descoperită o schiță-plan și o listă cu numele celor 16 elevi. O parte dintre acești copii aveau rezultate mai bune la școală, iar băiatul nu dorea ca aceștia să devină mai populari decât el, după cum relatează telegraf.rs.

Pe lângă lista cu nume, anchetatorii au mai descoperit un plan al şcolii cu dispunerea sălilor de clasă şi inscripţia „PRIMARY TARGETS”, în limba engleză. Băiatul a plănuit crima timp de o lună, înainte de a comite masacrul. În noaptea dinainte, el ar fi vizionat un film despre un masacru la o școală din America.

Elevul a ucis nouă oameni din invidie

Potrivit telegraf.rs, băiatul a mers la școală, miercurea trecută, cu un rucsac în care se aflau două pistoale și 4 cocktail-uri Molotov. În 120 de secunde, a împușcat 14 copii, un agent de securitate și un profesor de istorie. Au murit șapte fete, un băiat și un agent de pază, în vreme cel șase persoane au fost rănite.

După crimă, procurorii au dispus o expertiză asupra telefonului mobil și a computerului atacatorului, iar după analiză au ajuns la concluzia că acesta se informase în legătură cu consecințele faptelor sale. Potrivit sursei citate, el citise Codul penal al Serbiei și știa că nu va fi pedepsit cu închisoarea dacă acționa înainte să împlinească 14 ani.

Ulterior, băiatul de 13 ani i-a îngrozit pe asistenții sociali care au asistat la interogatoriul său, spunând că i-a plăcut să audă țipetele victimelor sale și că îi pare rău că nu i-a omorât pe toți cei aflați pe listă, a scris presa din Serbia. În timpul atacului, el a tras 57 de focuri de armă, potrivit presei locale.

Autorul crimei era interesat dacă a devenit popular

După masacru, băiatul a declarat s-a simţit respins şi de aceea a dorită să-i elimine pe colegii din școală. În timpul discuțiilor, cu medicii psihologi, el a dorit să știe dacă în urma acestui masacru a devenit popular. Conform breakinglatest.news, acesta ar fi singurul lucru care contează pentru el, iar nu starea victimelor pe care le-a făcut.

„Se vorbește despre mine, sunt eu regele rețelelor?”, ar fi singura întrebare pe care băiatul o adresează angajaților Clinicii de Neurologie și Psihiatrie pentru Copii și Tineri unde este internat.

Potrivit unei surse din clinică, la curent cu ședințele și interogatoriile în care este implicat tânărul, acesta este singurul lucru de care se interesează în fiecare zi.

„Întreabă cel puțin o dată pe zi ce se întâmplă afară, dacă se vorbește despre el, ce se spune, mai ales pe rețelele de socializare. (...) Nici măcar nu este conștient de ceea ce a făcut”, a spus sursa citată.