Georgiana tocmai luase examenul de definitivat și fusese repartizată judecător la o instanță departe de București. Nu era tocmai fericită să străbată zilnic atâția kilometri, dar nota mică pe care o obținuse, îi anulase orice altă alternativă. Acum era nevoită să judece cauze civile, care nu-i plăceau câtuși de puțin, și să asculte litigii domestice, certuri mărunte între vecini, ori revendicări de tot soiul.

Nici colegii nu-i erau pe plac, din pricina faptului că era înconjurată numai de femei. Singurul bărbat din clădire era jandarmul care păzea sala de ședință.

- Și, cum te înțelegi cu lumea, la tine la țară? O sâcâia frate-său.

Georgiana pufăia din buze țâfnoasă, îi zicea vreo două și se încuia în cameră. La vârsta ei, încă mai locuia cu părinții, iar ăsta era un alt motiv de frustrare. Pe scurt, viața ei nu era tocmai la capitolul fericire. Îi ura pe cei pe care trebuia să îi judece, își ura grefiera de ședință care era drăguță și măritată, șefii și pe toată lumea din jur. Ziua ei de ședință era vinerea și se termina tot timpul în miez de noapte, cât să își distrugă toată viața socială de la sfârșit de săptămână. Ajungea acasă în toiul dimineții, frântă de oboseală și până luni nu mai ieșea din casă.

În fiecare joi dimineața citea dosarele de a doua zi. A intrat în birou la ora zece și privea cu disperare stivele de cauze ce o așteptau. Altă zi ratată, dar măcar de s-ar sfârși odată șirul nefericirilor. Primul dosar care i-a căzut în mână a fost un divorț.

-Ia să vedem în ce și-a băgat dracul coada, vorbea singură, răsfoind câteva pagini.

Reclamantul, Ilie Vrăbete, voia să divorțeze de Aneta, pe motiv că fusese înșelat. Cererea, scrisă de mână, suna cam așa:

După ce am luat-o pe Aneta de nevastă, mi-a promis că-mi face un copil, să am cui lăsa moștenire casa și pământurile, ca să nu mi le ia copiii sorămii. Din banii mei, am dat o grămadă pe la toți doctorii, dar Aneta tot nu rămânea gravidă. Am ascultat de babele din sat și ne-am dus pe la mănăstiri să ne calce popa în picioare ca să rodească burta femeii. Ne-am rugat și la Arsenie Boca, tot fără de folos, dar cu pagubă mare în buzunarul meu. Ne-am întors iar la doctori să ne ia sânge, de nu mai aveam strop în mine, ca să afle cauza. Judecând cu mintea de acum, cred că nevastă-mea i-a mituit pe doctori ca să dea vina pe mine. Cu farmece și minciuni, Aneta m-a convins să mergem la oraș și să facem copii în eprubetă. Mulți bani m-a costat și treaba asta, iar copiii tot nu veneau. Într-o seară, în timp ce mă aflam în barul de pe strada Republicii, mort de beat, i-am zis prietenului meu Mișu Toiag să mă ajute. El, alcoolic din fire, a acceptat propunerea mea și s-a culcat cu Aneta ca să-mi facă un copil. Nu-i vorbă că mi-a cerut bani pentru treaba asta, deși nevastă-mea e frumoasă și cred că i-a plăcut lui Mișu. Aneta a născut un băiat care, după codul civil e al meu, indiferent de ce zice Mișu. Anul trecut eu am întreținut relații cu Elena din vale, de la pădure și asta a rămas gravidă. Cum era cu putință? Atunci mi-am dat seama că Aneta m-a înșelat ca să poată ea să își facă de cap cu Mișu, în casa mea. Îmi vreau și numele înapoi, că nu-l merită și vreau să divorțez de ea pentru vecie.

Cam așa arătau cererile de chemare în judecată, mai toate scrise de mână, cu greșeli de ortografie și amănunte inutile și fără vreo încadrare juridică. Oamenii erau săraci și nu-și permiteau un avocat, așa că povesteau, cum se pricepeau și ei, lucrurile care îi măcinau. Georgiana și-a prins capul în mâini, neștiind ce să facă. A decis să-l cheme pe reclamant la primul termen ca să-l descoase. Își permitea să mai închidă ochii la procedură, că doar nu-i controla nimeni.

A venit și primul termen de judecată, Ilie și Aneta s-au prezentat în fața instanței, cu teamă și emoție.

-Reclamantul, poftiți în față.

Ilie stătea nemișcat, neavând habar că despre el era vorba. Grefiera, ghicindu-i zbaterile, i-a făcut semn să se apropie. Omul și-a scos căciula și își privea vârful pantofilor ca și cum aștepta să-i șoptească ce are de făcut.

-Dumneata ești reclamantul? l-a întrebat Georgiana.

-Eu sunt.

-Povestește-mi de ce vrei să divorțezi, că n-am prea înțeles. Ilie a prins curaj:

-M-a înșelat, doamna judecător, și m-a păcălit ca să facă un copil cu Mișu Toiag. Că eu dacă știam că e minciună, nu mă lasam până nu rămânea gravidă. Că,uite, acuma trebuie să împart averea la doi, că mi-a turnat și Elena un plod.

 -Stați puțin, să o luăm cu începutul. Să înțeleg că minorul născut de soția dumneavoastră are un alt tată?

-Asta stiți doar dumneavoastră, doamna judecător. Nu vreau să afle tot satul că ajung de râsul lumii și pierd și averea.

-Păi tocmai spuneați că mai aveți un copil. O să-i lăsați moștenirea aceluia. L-ați recunoscut?

-Încă nu, că mi-a zis de la primărie că nu se poate.

 -Cine v-a zis?

 -Domnul primar. Că Elena e măritată cu unul plecat prin Spania și legea zice că el e tatăl. Ca și la mine cu Mișu. E al lui copilul, dar în hârtii e al meu. Complicate sunt legile astea, doamna judecător, oftează omul și-și lovește tâmpla.

-Să revenim la divorț. Cu ce a greșit soția dumneavoastră? Din ce mi-ați povestit, dumneata ești cel care a avut o relație cu altă femeie.

-Doamna judecător, asta a fost mâna lui Dumnezeu. Păi dacă nu-mi făcea Elena un copil, mai aflam eu de minciună?

-Tot nu înțeleg unde e vina soției. Când vrei să divorțezi trebuie să spui ce a greșit celălalt. Că dacă arăți doar greșelile tale, acțiunea se respinge.

-Păi e numai vina ei. A făcut ea ceva ca să nu rămână gravidă cu mine și să mă oblige să-l rog pe Mișu să mă ajute. Ce s-o mai fi distrat ei amândoi în patul meu...

În vremea asta, Aneta se frământa, neștiind ce să facă. Ar fi vorbit, dar jandarmul îi făcuse semn să-și țină gura, așa că plângea, sărmana, de ți se sfărâma sufletul văzând-o. Georgiana o urmărea pe ascuns.

-Haideți să o întrebăm și pe pârâtă ce părere are. Apropiați-vă.

Aneta și-a șters lacrimile și a pășit în față. Îi era așa o rușine de toată lumea din sală care o cunoștea și râdea.

-Spuneți, doamnă, e adevărat ce zice reclamantul, că știați că poate face copii, dar l-ați păcălit?

-Vai de păcatele lui, cu ce să facă un copil? Că e moale ca o cârpă, fleașcă și fără viață.

Sala râdea.

 -Liniște! Doamnă, păstrați decența. Amenzile sunt mari. Putea sau nu putea reclamantul să aibă copii?

-Nu putea și nu poate. I-a spus toată lumea, și doctori și preoți. A fost ideea lui să-l aducă pe Mișu într-o seară. Eu ce era să fac? Zicea că mă dă afară din casă dacă nu-i fac copil.

-Și ați acceptat să întrețineți relații sexuale cu alt bărbat?

-Păi dacă zgârcitul naibii n-a vrut să mergem la doctor să-i ia sămânța lui Mișu. A zis, lasă așa, Aneto, bătrânește, să faci copilul cum a lăsat Dumnezeu.

Georgiana era scârbită. Aneta povestea cu un firesc care te șoca. Ai fi zis că e o femeie de la țară, crescută cu frica lui Dumnezeu. Când colo, diavolul țâșnea prin gura ei împroșcând totul.

-Când ați auzit că reclamantul are un copil cu o altă femeie cum ați reacționat?

 -Am râs. Tot satul știe că nu e al lui. E copilul lui Costică, șoferul primarului. Chiar Elena a recunoscut că Ilie nu e în stare de nimic și bea până cade lat. Așa l-a și păcălit.

-De unde știi tu că e copilul lui Costică? S-a auzit o voce din sală. Crezi că toată lumea e spurcată ca voi? Ori vrei să te dau în judecată?

-Cine sunteți? A întrebat-o judecătoarea pe femeia care vorbise. Vă rog să poftiți afară.

-Păi nu poftesc nicăieri, că e vorba de bărbatul meu aici, de Costică. Cum adică să zică depravata asta de Aneta că Elena a trăit cu Costică? Ce știe ea? Care face copii cu Mișu Toiag și minte lumea că e al lui Ilie.

Alertat de câțiva oameni din sala de judecată, Costică a intrat să vadă ce se petrece. Fusese pe-afară să spargă niște semințe și o bere până îi venea rândul la proces. Se judeca cu un vecin pentru o vie. Acum omul nu pricepea de ce se vorbea despre el și mai ales în prezența nevesti-sii.

-Doamna președinte, să nu credeți nimic. Eu nici nu o cunosc pe Elena. Așa se laudă ea prin sat, că știe că am bani și mă șantajează.

-Dumneata de unde ai apărut? Nu-mi spune, ești Costică! Ia loc în bancă dacă nu vrei o amendă.

Ilie se uita în toate părțile. Cine naiba îl pusese să divorțeze? Singur să făcuse de rușinea satului. De s-ar crăpa pământul să-l înghită mai degrabă și tot n-ar fi de ajuns.

-Doamna judecător, o iert pe Aneta. Lăsați-ne să plecăm acasă. Aneta prinsese curaj:

-Ba uite că acum vreau eu să divorțez de tine. Și facem și partaj că mi-a zis mie Geta, de la primărie că dacă divorțăm trebuie să împărțim și casa.

-Femeie, bagă-ți mințile în cap, s-a enervat Ilie.

-Doamna președinte, să-i luați și copilul, că tot a zis el că are altul.

Auzind una ca asta, bietul om și-a dus mâna la inimă – simțea că îl ia cu călduri și nu-l mai țin picioarele. Lumea râdea. Auzea ca prin vis vorbe pe care nu le mai pricepea. A murit acolo, în sala de judecată, cu rușinea pe față și cu sufletul încărcat de ciudă. Și nici copii nu mai avea ca să le lase casa și terenurile.