Pentru autorităţile de la Moscova, talibanii nu numai că nu mai sunt teroriști, dar Kremlinul ar putea să le recunoască în curând guvernul, aşa cum a anunţat ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Moscova nu-i mai consideră teroriști
„Kazahstanul a luat recent decizia, pe care o vom lua și noi”, a spus Lavrov. „Consiliul de Securitate al ONU nu i-a declarat pe talibani o organizație teroristă”, a adăugat Lavrov.
Trebuie subliniat că nici Statele Unite nu au inclus gruparea afgană în lista de acronime teroriste (care conține în schimb TTP, facțiune care reunește talibanii pakistanezi și HQN, Haqqani Network, care au intrat în guvern).
Lavrov merge însă şi mai departe și afirmă că talibanii sunt „adevărata putere” în Afganistan și că scoaterea lor de pe lista organizațiilor teroriste ruse ar reflecta, în opinia sa, realitatea obiectivă.
China și Coreea de Nord, printre puținele state care au recunoscut regimul talibanilor
După anul 2021, de când gruparea a revenit la putere, puține state au recunoscut guvernul taliban ca fiind legitim. Printre acestea numărându-se China și Coreea de Nord.
Ministerul rus de Externe și Ministerul rus al Justiției l-au informat pe președintele țării, Vladimir Putin, așa cum a anunțat agenției de presă Tass şi pe directorul celui de-al doilea departament pentru Asia al Ministerului rus de Externe, Zamir Kabulov.
Oficialul explică că măsura ar fi necesară pentru recunoașterea guvernului taliban. „Cererea este în curs de procesare. Toate considerentele au fost raportate conducerii superioare a Rusiei. Așteptăm o decizie.”
Talibanii, invitați la Moscova
Înttre timp Rusia a invitat reprezentanți ai talibanilor să participe la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Kabulov a explicat că Moscova are mai multe sectoare în care cooperează cu organizația, inclusiv cel energetic și comercial.
„În mod tradițional, afganii sunt interesați să continue să crească cooperarea în achiziționarea de produse petroliere din Rusia și alte bunuri la mare căutare. Desigur că va fi promițător să vorbim despre utilizarea capacităților de tranzit ale Afganistanului pentru a extinde comerțul cu o regiune vastă”, a spus diplomatul.
(Articol de Marta Serafini, Il Corriere della Sera; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)