Explozii cu "dedicație" pentru KGB. Separatiștii ceceni resping varianta "Văduvele Negre"
- Adam Popescu
- 30 martie 2010, 15:27
În spatele atacului de la Moscova stau tensiuni etnice alimentate de un trecut tenebros şi o avertizare la adresa politicilor de securitate ale Kremlinului: pericolul nu vine din Vest. Două atentate sinucigaşe, haos în subteranele metroului moscovit şi cel puţin treizeci şi şapte de morţi descriu, în sumar, ultima tragedie teroristă din capitala Federaţiei Ruse.
Capitala Rusiei a fost zguduită astăzi-dimineață de două explozii, produse la un interval de patruzeci de minute, în staţiile de metrou Lubianka şi Park Kulturi. Încărcăturile ucigaşe, montate, după toate datele actuale, pe trupurile a două femei kamikaze, au aruncat în aer zeci de pasageri, realimentând cu sânge o istorie care n-a trecut, de fapt, niciodată. Aproape o mie de civili ruşi şi-au pierdut viaţa în ultimul deceniu la mijlocul luptei de gherilă dintre Moscova şi grupările separatiste care doresc independența unor teritorii din Caucazul de Nord. Criza ostaticilor dintr-un teatru moscovit (2002) sau episodul Beslan (2004) sunt doar numele unui conflict cu rădăcini adânci şi soluţii puţine. După şase ani în care Kremlinul nu s-a mai confruntat cu acte teroriste majore, atentatele de astăzi vin să confirme incapacitatea Moscovei de a gestiona conflictele etnice, slăbiciunea serviciilor de securitate ruseşti, dar mai ales, pista greşită pe care se află echipa Putin-Medvedev în evaluarea “duşmanilor” ţării. Pericolul nu vine din Vest, ci din interior – susţin Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor, şi Viaceslav Samoșkin, corespondentul “Moskovskie Novosti” în România. FĂRĂ SOLUȚII Terorismul a fost “eradicat” în Cecenia, bombele continuă să explodeze la Moscova Cine s-ar putea afla la originea atentatelor produse în capitala Rusiei? – întrebarea face, de dimineaţă, turul redacţiilor din toată lumea. Informaţiile oficiale sunt puţine: atentatorii sinucigaşi erau de sex feminin şi proveneau, cel mai probabil, din regiunile musulmane ale Caucazului de Nord. Eticheta s-a lipit rapid de carnagiul moscovit: autori ceceni. Precedentele sunt suficiente pentru a susţine ipoteza, dar realitatea actuală tinde mai degrabă să contrazică implicarea cecenă în atentat. Chiar preşedintele cecen Ramzan Kadirov, un apropiat al lui Vladimir Putin şi omul de casă al Kremlinului, a condamnat oficial actul terorist. Nu trebuie uitat însă că realităţile geopolitice din zonă sunt diferite comparativ cu cele de acum cinci sau zece ani. La nivel oficial, dialogul dintre Kremlin şi ceceni s-a normalizat, iar în aprilie 2009, Rusia şi-a încheiat formal operaţiunile anti-teroriste din zonă. Pe de altă parte, există încă o structură partizană cecenă care continuă războiul de gherilă cu autorităţile de la Moscova, condusă de Doku Umarov (autoproclamat “Emir al Caucazului de Nord”).Nu mai departe de luna decembrie 2009, gruparea lui Umarov a revendicat un atentat soldat cu 26 de morţi, pe ruta feroviară Moscova-Sankt Petersburg. Conflictele regionale au devenit tentaculare Iulian Chifu şi Viaceslav Samoskin susţin însă pentru EVZ că e puţin probabil ca mişcarea cecenă să fie responsabilă pentru atentate. Ambii indică, ca posibilă pistă, gruparea al-Qaeda, ale cărei ramificaţii au pătruns în nordul Caucazului, şi sprijină ipoteza conform căreia terorismul a prins, şi în teritoriile controlate de Moscova, culoare internaţională. Iată cele mai importante declaraţii ale celor doi. Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor
- „Sunt trei ipoteze cu privire la originea atentatelor. Prima variantă este clasică: cecenii. Toată lumea se gândeşte la ei în primul rând, din cauza activităţilor trecute ale rebelilor ceceni. Eu sunt reticent însă, pentru că nu este modul lor de acţiune în atentatele de astăzi. Cecenii fac atentate cu „ieşire”, au revendicări, nu sunt îndoctrinaţi cu radicalism islamic. A doua variantă este mai plauzibilă: grupări al-Qaeda, „francize” cum le zic eu, organizaţie care a pătruns deja în Caucazul de Nord, capitalizând tensiunile deja existente. În fine, a treia variantă, pe care o susţin, vine pe filierea rezistenţei circasiene. Acolo e o istorie foarte grea, cu primul genocid din istoria modernă, comis de ruşi împotriva circasienilor acum 150 de ani. Moscova a întreţinut recent o politică discriminatorie, iar rezistenţa circasiană s-a activat în ultima perioadă. În plus, apropierea Olimpiadei de la Soci, capitala istorică a circasienilor, ar fi putut alimenta suplimentar o posibilă radicalizare a lor.”
- „Atentatele de astăzi sunt o lovitură la adresa lui Vladimir Putin, o lovitură la adresa serviciilor de securitate ruseşti, o lovitură la adresa viziunii Kremlinului. Pericolul pentru Rusia nu e NATO. El vine din interior, iar Moscova pare să fi pierdut din vedere aceste lucru.”
Viaceslav Samoșkin, corespondent “Moskovskie Novosti” în România
- „De obicei, presa rusă dă vina pe ceceni, pentru atentate teroriste. Lucrurile nu mai sunt însă la fel ca acum un deceniu. Când spunem grupări separatiste, nu mai spunem doar ceceni. În Caucazul de Nord, radicalii s-au amestecat între ei. Mişcarea teroristă s-a internaţionalizat. De aceea, tind să cred că o reţea al-Qaeda e implicată în atentatul de astăzi.”
- „Nu cred că exploziile pot fi legate de rezistenţă circasiană. Ei nu au acţionat niciodată în acest mod, nu au fost o problemă din punctul de vedere al luptei anti-teroriste.”
- „Văd un capital simbolic extrem de mare în spatele atentatelor. Suntem cu o săptămână înaintea Paştelui, cu o lună înaintea serbării celor 65 de ani de la 9 mai 1945, Ziua Victoriei. Mai mult decât atât, uitaţi-vă unde s-au produs exploziile. La staţia de metrou Lubianka se afla clădirea care a găzduit sediul KGB, încă din vremea apariţiei Ceka, creația lui Felix Dzerjinski. Astăzi, acolo se află mai multe instituţii ale grănicerilor şi ale FSB-ului.”
- „Atentatele s-au produs la o oră de vârf, dimineaţa, şi chiar direcţia de mers a trenurilor e interesantă. De exemplu, la explozia de la Park Kulturi, metroul se îndrepta spre staţia Universităţii de Stat din Moscova, ceea ce înseamnă că erau foarte mulţi tineri în tren.”
- „Atacul terorist arată lacunele serviciilor de securitate din Rusia. Trebuie avut în vedere însă faptul că, în ultimii ani, asemenea acte nu au avut loc. În staţiile de metrou, de exemplu, există monitorizare video, există patrule care controlează persoanele cu fizionomie caucaziană.”
UPDATE: Usman Ferzauli, purtător de cuvânt al mişcării separatiste cecene şi fost ministru de Externe al Republicii Ichkeria (denumirea adoptată de guvernul secesionist din Cecenia), a declarat pentru cotidianul danez Politiken că radicalii ceceni nu sunt implicaţi în atentatul de la Moscova: “E teribil ce s-a întâmplat. Suntem întristaţi şi condamnăm actul. Noi nu sprijinim niciodată astfel de acţiuni”. Deși presa de la Moscova avansează deja ipoteza “Văduvele Negre”, sugerând că cele două femei care au purtat încărcăturile explozive erau membre ale grupării, Ferzauli respinge acuzația: “Tacticile ruşilor nu se schimbă. Autorităţile lor spun acum că atentatele sunt conexate Caucazului de Nord şi Văduvelor Negre. Nu au avut timp să investigheze nimic, dar au o idee clară despre cei aflaţi în spatele atacului. Nu vi se pare ciudat?”.