Milioane de beculețe și ghirlande multicolore au acoperit aleile și bulevardele din Sectorul 4. Zeci de copii veniți cu părinții lor să asiste la aprinderea luminițelor în ajun de Moș Nicolae, au primit rolul de actori principali. Ei au fost protagoniștii care au apăsat butonul minune și au transformat sectorul într-o lume de poveste.
Un simplu mesaj pe pagina de Facebook a primarului de la Sectorul 4 prin care anunța aprinderea luminițelor de sărbători, a fost de ajuns ca mii de oameni să umple trotuarele din zona străzilor Nițu Vasile, Alexandru Obregia și Emil Racoviță.
Cu toate că edilul anunțase că sectorul va fi luminat de sărbători începând cu ora 18.00, oamenii au venit mai devreme, chiar și cu două ore, însă cu toții purtau măști și au încercat să respecte distanțarea fizică. Mai mult decât atât cei prezenți, copii, părinți și bunici, au dansat pe ritmurile colindelor care răsunau din boxele amplasate în zonă.
Pe tot parcursul zilei de duminică, în ajun de Moș Nicolae, angajații Totul Verde. SA au avut grijă ca spațiile verzi din zona respectivă să se prezinte excelent. Au taiat iarba și au aranjat gardurile vii, au greblat, au strâns frunzele și, după ce și-au terminat treaba, s-au alăturat și ei curioșilor care așteptau cu nerăbdare aprinderea luminițelor.
Deși a fost un an destul de greu pentru primării, dar și pentru oamenii de rând, Sectorul 4 a făcut un efort pentru a aduce o mică bucurie în sufletele bucureștenilor.
„Anul acesta am vrut să le ofer copiilor bucuria de a aprinde cu mâna lor beculețele din sectorul nostru, pentru că ei simt cu cea mai mare tărie venirea sărbătorilor de iarnă. Le urez tuturor românilor multă sănătate și să aibă sărbători liniștite lângă cei dragi”, ne-a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.