„Morcovii” lui Oprescu, ilegali

„Morcovii” lui Oprescu, ilegali

„Blonda de la Străzi” a cheltuit abuziv peste 800.000 de euro pe separatoare de trafic şubrede şi inutile.

Primaria Municipiului Bucureşti (PMB), condusă de Sorin Oprescu, se transformă, de la o zi la alta, în sat fără câini. Directorii din PMB dau saptămânal tunuri imense la bugetul local, iar primarul declară că nu are cunoştinţă despre aceste abuzuri.

În vreme ce Administraţia Străzilor toacă zeci de milioane de euro pe asfaltări de faţadă, la Lacuri şi Parcuri se fură ca-n codru, iar lupta cu ţânţarii ne costă de 30 de ori mai mult decât pe cei din Budapesta, primarul a detonat o altă bombă. De la iarnă, primăria taie subvenţiile la căldură. Probabil, astfel vor rămâne mai mulţi bani de risipit.

Un exemplu elocvent pentru nesimţirea cu care se aruncă fonduri la PMB îl constituie montarea separatoarelor de trafic, cunoscute drept „morcovii lui Oprescu”. E vorba de o afacere instrumentată de directoarea Alina Roman, şefa Administraţiei Străzilor.

Dedicaţie pentru UTI

La finele anului trecut, Administraţia Străzilor şi-a manifestat intenţia de a amplasa separatoare de trafic cu dispozitiv de avertizare, pe Şoseaua Colentina. A fost organizată o licitaţie la care a participat o singură firmă, UTI Traffic Management. Ea a primit lucrarea, în valoare de 2.696. 400 de lei, un metru liniar de „morcovi” costând primăria circa 40 de euro + TVA.

Culmea, firma Vesta, care produce în exclusivitate pe România separatoarele, are făcută publică o ofertă la jumătate de preţ. La rândul ei, UTI a cumpărat produsele de la Vesta şi le-a vândut primăriei. De ce nu a participat chiar producătorul la licitaţie e greu de explicat.

Surse din PMB ne-au informat că celor de la Vesta li s-a sugerat să nu strice jocurile la licitaţie, iar în schimb li s-a promis că îşi vor vinde produsele.

Cum s-a fentat legea

Legea 50 privind autorizarea executării construcţilor are un articol care încadrează perfect astfel de lucrări. „Morcovii” trebuiau autorizaţi, pentru acest lucru UTI fiind nevoită să plătească suplimentar două taxe de 0,7%, respectiv 0,1% din valoarea contractului.

CONTROVERSĂ. Oprescu, un primar neinformat FOTO: VLAD STĂNESCU

Procedura a fost fentată însă, cu complicitatea Administraţiei Străzilor şi cu acordul tacit al Comisiei de transporturi din consiliul general. Pentru că nu există autorizaţie, „morcovii” au fost montaţi pe deviz de reparaţii executabile în 48 de ore.

Montarea separatoarelor s-a făcut şi fără un studiu de fezabilitate prealabil. În martie anul acesta, atât poliţia, cât şi RATB au trimis informări primăriei cu privire la încurcăturile de trafic provocate de „morcovi”.

În fine, amplasamentul nu coincide cu cel din caietul de sarcini. Pentru a-i favoriza pe cei de la UTI, primăria a cumpărat mult mai mulţi „morcovi”. De la Colentina, au ajuns să fie plantaţi în tot Bucureştiul, spre disperarea şoferilor. Despre toate aceste aspecte, atât Administraţia Străzilor, cât şi cei de la UTI au refuzat să vorbească.

PROFIL

Cine este compania UTI

  • Grupul UTI, condus de Tiberiu Urdăreanu, a fost permanent abonat la contracte cu primăria. Doar de la Administraţia Străzilor a primit în ultima vreme contracte de milioane de euro.
  • O relaţie bună există între UTI şi consilierul general Ionuţ Popa, până recent preşedinte al Comisiei de transporturi şi fost viceprimar. Acesta din urmă şi-a vândut firma Rasco Traffic, ce se ocupa de semaforizarea în Capitală, aceluiaşi Tiberiu Urdăreanu, pentru o sumă mai mare de 1 milion de euro.
  • De numele UTI se leagă şi alte contracte controversate, precum proiectul NetCity sau amenajarea pistelor pentru biciclişti.
  • De asemenea, Centrul pentru Dirijarea Traficului, finanţat de primărie, funcţionează într-un sediu aparţinând companiei UTI.

Ne puteți urmări și pe Google News