Situația actuală îmi aduce în minte morala mandarină. Cu siguranță v-am mai spus de ea și altădată, dar repetiția este mama învățăturii și apoi am o mulțime de cititori noi.

 

Vă povesteam, altă dată, acum ani de zile, că la Bgdad, în timpul războiului am întâlnit un chinez foarte elegant și cultivat. Din elită. Probabil că era în legătură cu rachetele ”Silk Worm” care zburau pe deasupra capului meu, doi ani mai târziu, când mă aflam de partea cealaltă a frontului, în Iran.

 

Era un chinez ciudat: înalt, elegant și sofisticat. Îl chema Hua Ţu Kă-uen era specialist în motoare rachetă și matematician și provenea din Hong-Kong. La început ne încrucişam drumul întâmplător, pentru că locuiam la Hotelul Babylon în camere alăturate. Apoi eu m-am multat la Hotelul Anbar, care era mai ieftin şi mai liniştit, dar am continuat să ne vedem. Luam masa la acelaşi ore şi mâncam întotdeauna acelaşi lucru: o jumătate de pui la rotisor, cu un munte de cartofi prăjiţi şi salată de castraveciori muraţi, plus o bere rece, fără alcool.

 

Eram îmbrăcaţi aproape la fel: pantaloni bej, camaşă albă cu mânecă scurtă, cravată în dungi, espadrile din pânză. De fapt, la fel se îmbrăcau şi nemţii de la Hoff-Trapp, care construiau fabricile de armament şi belgienii de la Sibetra, mari specialişti în azotaţi şi alte minuni chimice explozive şi prietenii mei, brazilienii de la Mendez Junior şi americanii de la John Deere, cei care mă adoptaseră și aveau grijă de mine. Era uniforma cooperanţilor străini în Irak de acum patruzeci de ani. Era război, irakienii sprijiniţi de tot globul şi în special de americani, încercau să stăvilească expansiunea revoluţiei islamice iraniene.

 

Într-o seară, pentru că singura masă a zilei o luam pe la ora şase seara, Hua îmi cere voie să se aşeze la masa mea.  Hua îmi declară că nu mai pomenise în viaţa lui şi nici nu auzise de un european atât de profund ca subsemnatul. Adică să stea două ore în soarele arzător al amiezei numai ca să contemple Poarta zeiţei Ishtar de la Babilon! De fapt, subsemnatul era animat de alte gânduri, nu neapărat de cultură şi civilizaţie. Îmi dădusem întâlnire cu preafrumoasa Monir, o studentă egipteancă pe lângă care Nefertiti ar fi părut o babă urâtă şi necioplită. Monir era dintr-o familie coptă creştină, foarte bogată şi studia sociologia şi limba arabă la cea mai prestigioasă Universitate a Orientului, cea din Bagdad. Spunea ca avea o hartă a unor comori vechi, antice. Dar a fost doar un pretext. Dar despre aceasta, din nou, altădată, vorba bunicii mele Şeherazada!

 

Aşa că i-am răspuns evaziv lui Hua, că viaţa este scurtă și furtuna răscoleşte nisipul, dar sentimentele şi trăirile tale rămân nemuritoare. Hua a dat aprobativ din cap şi a tăcut. Am tăcut împreună timp de jumătate de pui. Apoi am tăcut împreună şi la cartofii prăjiţi. Am tăcut excelent când am băut berea şi apoi cînd ne uitam la marea bătalie de tancuri de la Abadan, transmisă în direct de televiziunea irakiana.

 

De a doua zi, Hua a început să vorbească. Am aflat despre I Ching, Tai Chi Chuan, despre cei 12 Înțelepți ai Chinei, despre modul de gândire chinezesc şi despre experienţa fabuloasă  a clasei conducătoare a mandarinilor.  Aşa am realizat că aproape o pătrime din populaţia globului gândeşte sincronic, adică fără vreo legătură logică cauză-efect.  Mai mult, Hua m-a învăţat morala şi etica mandarină, de o perfidie şi duplicitate de neacceptat pentru europenii cartezieni, dar corectă, justă şi adevărată pentru cealaltă parte a lumii.

 

Jen, omule, îmi spunea uneori Hua, tot adevărul despre viaţă a fost spus de miticul împărat Huan: să clădeşti o casă, să creşti un copil, să sădeşti un pom şi să mori în somn. Şi mai mult, să ai amintiri plăcute! Restul, afacerile, femeile, banii sunt doar feluri în care poţi să-ţi omori timpul. Prietenii pot să-ţi devină duşmani şi invers, totul este o mare şi complexă joacă.

 

Nu te justifica niciodată, nu trebuie să dai nimănui explicaţii, atâta timp cât respecţi etica mandarină. Dacă ai greşit profund şi greşeala a fost făcută public, întâi repară greşeala, sau oferă compensaţii şi apoi cere-ţi cu umilinţă scuze. Doar scuzele nu compensează nimic, ci pot crea noi duşmani, sau arătă că eşti slab.

 

Libertatea ta personală, liberul arbitru, este lucrul cel mai de preţ din lume. Nu renunţa şi nu fă compromisuri la modul tău propriu de a fi. Poţi să promiţi, să zâmbeşti, să discuţi, să faci chiar jurăminte pe care să le calci imediat, dar libertatea ta personală este mai presus de toate acestea. Nu te încorseta în reguli care nu te reprezintă. Nu eşti obligat să asculţi de împărat, dacă nu-l placi!

 

Nu fi original cu orice preţ, în fiecare oraş este de ajuns un doctor.  Dacă urmăreşti o carieră, este bine să-ţi defineşti bine scopul. Este mai bine să ţinteşti un post de guvernator existent, decât să cucereşti o nouă provincie ca să-i devii guvernator. În primul caz este suficient să dispară o singură persoană, guvernatorul, la timpul şi momentul potrivit şi nu intri în concurenţă cu nimeni.

 

Şi mai ales, fă în aşa fel încât să ai puţini duşmani personali. Poţi să ai o droaie de inamici de joc, dar încearcă să-i convingi pe toţi că nu-i nimic personal. Că uneori destinul este răutăcios şi nu îţi lasă multe posibilităţi de manevră. Că mai devreme sau mai târziu o să te revanşezi, într-un fel. Sau în altul. Iar când o afacere s-a sfârşit nu uita să spui „uită-mă şi te uit”. Fără reticenţe şi regrete!

 

Dacă ai scos sabia din teacă, o folosești! Nu amenința degeaba, nu spune cuvinte grele la furie. Stăpânește-te! Omul superior configurează, omul inferior sare la bătaie. Dacă ai fost jignit în public nu răspunde, ci doar spune răspicat: ”Am înțeles ce ai spus!” și pleacă imediat, împreună cu prietenii tăi. Trebuie să găsești o răzbunare completă și pilduitoare, în liniște și pace, ca alții să nu mai îndrăznească vreodată să te ofenseze. Obrazul subțire, cu cheltuială și efort se ține!

 

Nu uita ce spunea maestrul Confucius: ”femeile nu doresc nici bărbați frumoși, nici războinici puternici, ci oameni în care să aibă încredere, să le iubească și să le respecte, să aibă grijă de ele și de copiii lor.” Oferă respect și încredere, dacă vrei să ai și tu parte de ele. Dar nu ierta, dacă ai fost înșelat, pleacă și uită. Iartă numai dacă femeia te urmează la capătul pământului, despletită și regretând amarnic. Și Buddha a greșit și a recunoscut acest lucru.

 

Parcă mai sunt câteva paragrafe, le-am uitat, nu le-am scris. Dar o să-mi aduc aminte, cu siguranță!

 

Apoi, nu am avut timp să vorbim despre Jean Gabin, sau elitista şi fabuloasa Enya, preferata mea, întruchipare muzicii, pentru mine, pentru că, după cum spun iniţiaţii, numai vocea femeii poate cânta, cea a bărbatului este destinată doar rugăciunii şi strigătului războinic! Enya, pe numele ei întreg Eithne Ní Bhraonáin, o irlandeză, o fată din neamul celţilor celor fabuloşi, cea care stă într-un castel şi păstrează o discreţie absolută. S-au sinucis doi bărbaţi din dragoste pentru ea, ca şi în cazul altei cântăreţe pe care o admir, franţuzoaica Mylene Farmer. Dar, nu am timp... trebuie să mă pierd în noapte, mă așteaptă mașina prietenilor mei să mergem în Țara Luanei!

 

Mâine dimineață o să fiu înapoi, cățeii mei nici nu o să-mi simtă lipsa, pentru că și ei știu că mâine este o altă zi!