Monica Odagiu, întâlnire la secția de poliție cu familia bărbatului ucis. Actrița a cerut iertare

Monica Odagiu, întâlnire la secția de poliție cu familia bărbatului ucis. Actrița a cerut iertare Sursa foto: Facebook

La câteva zile după ce Monica Odagiu a ucis din greșeală un bărbat pe o stradă din București, aceasta s-a întâlnit la secția de poliție din Udriște cu familia lui. Actrița a început să plângă și să își ceară iertare pentru ceea ce a făcut.

Monica Odagiu s-a întâlnit cu mama, tatăl, unchiul și bunica tânărului mort la secția de poliție, acolo unde actrița a început să plângă. Fără să schițeze vreun gest însă, cu toții au intrat în birou, acolo unde erau așteptați de oamenii legii.

Monica Odagiu a cerut iertare familiei tânărului mort

Vă rog să mă iertați, nu am vrut”, au fost cuvintele de regret ale Monicăi Odagiu, potrivit realitatea.net. Actrița a fost implicată într-un grav accident rutier, lângă Ateneul Român, în centrul municipiului București, pe data de 9 aprilie. Conform primelor informații, aceasta, care conducea un autoturism a ucis un bărbat în vârstă de 35 de ani. Se pare că el ar fi încercat sa traverseze printr-un loc nepermis, moment în care a fost surprins și lovit de mașină.

Paramedicii de pe ambulanță au examinat victima și au încercat să-i acorde asistența medicală. În ciuda eforturilor făcute, echipajul medical nu a reușit să-l mențină în viață pe bărbatul lovit, astfel că a fost înregistrat decesul. „Conducătoarea autovehicului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, a precizat Poliția Capitalei, imediat după accident.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mama bărbatului respinge ipoteza conform căruia fiul ei s-a sinucis

Mama bărbatului ucis, Florentina Murgu, a făcut primele declarații zilele trecute. Femeia a mărturisit că nu știe ce s-a întâmplat cu exactitate cu fiul ei, însă exclude varianta sinuciderii. „În primul rând, m-a deranjat faptul că s-a spus că fiul meu s-a sinucis! Alexandru nu ar fi făcut niciodată asta! Apoi m-a deranjat faptul că s-a zis că a fost dat afară de la locul de la muncă.

De la cazinoul unde lucra. Nu e adevărat! El a lucrat în mai multe rânduri acolo, dar mai lucra, mai pleca. Era iubit de toată lumea! El a lucrat și în străinătate. A fost în Germania, în Anglia…”, a spus aceasta.