După victoria la limită cu Ghana, într-o prăvălioară din Germania unde se vând ziare, un om cărunt şi cu ochii albaştri arată spre pagina întâi din "Bild", pe care se lăfăie Mesüt Özil: "Ne-a salvat un turc".
"Nu e turc, e neamţ", răspunde calm proprietarul. Episodul e relatat pentru "Der Spiegel" de istoricul Detlev Claussen, care demonstrează că diversitatea şi imigraţia în masă sunt vechi de un secol în Germania, doar că acum sunt vizibile şi la naţională.
Dar în ziua semifinalei mondiale reeditând finala Euro 2008, ar trebui să se pună punct idioţeniilor zise ori gândite pe seama pluralismului etnic al selecţionatei lui Löw. Să ne concentrăm asupra duelului dintre golgheterii Villa şi Klose sau asupra, vorbele îi aparţin lui Iker Casillas, celui mai important meci de fotbal din istoria Spaniei.
Semifinalistele de azi au ajuns în această fază după un traseu relativ similar, incluzând câte o înfrângere în grupe, în faţa unei adversare mai slab cotate (Germania la Serbia, Spania la Elveţia). Cum a ajuns însă fotbalul german să impună o nouă ordine mondială, trupa antrenorului Joachim Löw fiind la distanţă gruparea cu cele mai răsunătoare victorii din Africa de Sud, e o poveste care a început cu mult înaintea actualului turneu.
Ne puteți urmări și pe Google News
Poate chiar când a fost investită suma de 800 de milioane de euro în infrastructură şi în pregătirea cadrelor, aşa încât acum nemţii au 17.000 de tineri antrenori, iar englezii, zice fostul star Stan Collymore, doar 900.
Restul intră în logica elegantului Jogi Löw, cel care constată că echipa sa a desăvârşit arta de a juca simplu. Într-adevăr, dacă îl asculţi pe cel care, pe când era secundul lui Klinsmann, toată lumea ştia că e mai bun tactician decât principalul, mai simplu nu se poate.
Löw a împărţit terenul în dreptunghiuri de aceeaşi dimensiune, le-a spus jucătorilor că ordinea e cea mai importantă şi să acopere cât mai multe astfel de figuri, ceea ce, printr-o mişcare permanentă mai ales fără balon, s-a şi reuşit: "Poldi" şi Müller au arat dreptunghiurile de pe flancuri, Özil pe cel dintre centru şi careul advers, iar "Schweini", pe cel fundamental, dintre careul propriu şi linia de la mijloc. Simplu de elaborat, dar greu de făcut, nu?
Recomandările noastre
