Momentul strategic pentru Europa. Au trecut doi ani de când Rusia a invadat Ucraina, așa că este timpul să expun situația strategică așa cum o văd eu.
În februarie 2022, am susținut că Rusia a invadat Ucraina în primul rând pentru a-și spori profunzimea strategică. Războaiele împotriva Rusiei purtate de Napoleon și de Hitler au fost zădărnicite de distanțele mari pe care invadatorii trebuiau să le parcurgă pentru a ajunge la Moscova – și de o cantitate însemnată de sânge rusesc. Această distanță i-a epuizat pe atacatori, doborându-i când au ajuns în inima Rusiei. Evenimentele din 2022 pentru mine nu au fost diferite: războiul a fost destinat să pună mai mulți kilometri între Moscova și Occident, în special NATO. Suspiciunea Rusiei se datorează revoltei de la Maidan din Ucraina din 2014, care a răsturnat un lider pro-rus și a instalat un guvern pro-occidental, pentru care Moscova crede că Washingtonul este responsabil.
Moment-cheie pentru Europa
În opinia mea, intențiile Americii nu au fost să lanseze o eventuală invazie în Rusia, deși avea un oarecare interes în limitarea influenței rusești. Serviciile ruse de informații sunt competente și este puțin probabil să fi primit Kremlinul rapoarte despre vreun plan de invazie americane, înainte de războiul din Ucraina. Dar, în materie de politici statale, intențiile se pot schimba de la o clipă la alta. De aceea Rusia a acordat mai multă atenție capacităților. Oricare ar fi fost intențiile lor, SUA și NATO nu erau în postura de a invada Rusia. Cu toate acestea, Rusia s-a temut că intențiile lor s-ar fi putut schimba, la fel și capacitățile lor. Un război ar trebui să înceapă atunci când inamicul nu are intenția de a lupta și are capacități limitate.
Acest calcul a determinat Rusia să invadeze Ucraina și, astfel, să dobândească o mare zonă-tampon împotriva unei incursiuni americane, în caz că SUA și-ar fi schimbat poziția. Atacul asupra Ucrainei a fost un eșec. Moscova a intenționat în mod clar să copleșească rapid forțele ucrainene, înainte ca SUA sau NATO să se poată alătura luptei. În schimb, Rusia a înregistrat un număr semnificativ de victime, o tentativă de lovitură de stat din partea unui grup militar privat, pierderi economice semnificative și o evaluare a propriilor probleme demografice.
Americanii nu au fost clari
În plus, Rusia nu a reușit să înceapă războiul cu avantajul surprizei. Fără îndoială, a fost motivată de presupunerea că amenințarea unei invazii ruse avea să provoace teamă și neliniște în Ucraina. Campania de propagandă a durat luni de zile și a convins SUA, prin informații despre capacitățile Rusiei, că Rusia urma să atace. Acest lucru a făcut ca Washingtonul să treacă la o creștere urgentă a armamentului și la o planificare comună cu Kievul. Imperativul SUA a fost să nu existe un atac rusesc care să determine căderea Ucrainei și să aducă astfel Rusia la granița NATO. Americanii nu au fost clari cu privire la ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar ocupa Ucraina – și probabil că nici rușii nu au fost – dar, din nou, capacitățile, mai degrabă decât intenția, trebuie să stea la baza luării deciziilor.
Semnalul că Rusia avea să invadeze a însemnat că Rusia nu putea să distrugă Ucraina cu o singură lovitură decisivă. Armata a trebuit astfel să-și schimbe planurile, să-și reorganizeze forțele și să dezvolte un sistem logistic capabil să susțină o ofensivă terestră extinsă. În acea perioadă, a existat haos în rândul forțelor ruse, cu o bătălie izbucnind între Grupul Wagner și Statul Major rus, care s-a încheiat cu lovitura de stat menționată mai sus. Mai mult, prin avertismentele privind invazia, Rusia a dat Ucrainei timp să dezvolte o strategie defensivă agilă și a dat timp SUA să asigure sisteme de arme avansate.
Care e întrebarea fundamentală
Ultimii doi ani i-au costat mult pe ruși, pe ucraineni chiar mai mult. Rusia nu a luptat, nici nu s-a organizat bine, dar a avut rezultate suficient de bune pentru a aduce conflictul într-un punct în care angajamentul SUA este acum în pericol – și odată cu acest fapt, strategia care a făcut ca Rusia să intre într-un tip de război la care nu se aștepta. Retragerea strategică este punctul în care trebuia să ajungă Rusia – și în acest moment pare să ajungă.
Dacă Rusia ocupă toată Ucraina, întrebarea fundamentală privind războiul este care va fi următoarea mișcare a Rusiei. Putin a spus clar că el crede că Ucraina face parte din Rusia, la fel ca și alte națiuni din regiune, în mintea lui. Intențiile sunt irelevante, dar dacă Rusia ocupă Ucraina și apoi încearcă să împingă NATO înapoi, intențiile ar putea fi egalate de capacități.
SUA vor trimite probabil mai multe arme, dar Rusia s-a aventurat prea departe în Ucraina, pentru a fi oprită de o forță mai puțin decât copleșitoare. SUA au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și în Războiul Rece pentru a evita ca Europa să fie invadată și controlată de o singură putere. Chiar resursele Europei reprezintă o potențială amenințare. Președintele Woodrow Wilson a văzut asta. La fel și Franklin Roosevelt, la fel și diferiții președinți care au condus în timpul Războiului Rece. Blocarea Germaniei și a Rusiei a fost multă vreme între principiile fundamentale ale politicii externe a SUA – nu exclusiv în beneficiul propriu, ci în mod fundamental în urmărirea propriilor interese.
Între marile alegeri
Războiul din Ucraina este continuarea unei politici externe consecvente a SUA, care se întoarce la începutul secolului trecut. Dar ceea ce se întâmplă în Ucraina va afecta ceea ce se întâmplă în restul Europei. Cele două războaie mondiale au avut un preț mai mare decât ar fi avut dacă SUA ar fi acționat mai devreme. Întrebarea este acum dacă SUA se va confrunta cu Rusia – care își urmărește propriile interese, așa cum fac toate națiunile – mai devreme sau mai târziu. Răspunsul la această întrebare implică în mod necesar Europa. Războiul Rece a fost o adevărată alianță. Acest război este greu de deslușit din acest punct de vedere. Adevărul este că Europa are cea mai mare miză în joc și trebuie să asigure cea mai mare parte a finanțării și a sprijinului pentru Ucraina.
Situația de pe continent a atins un punct în care trebuie să fie făcute alegeri, și toate alegerile vin cu un preț. Este ușor să pretindem că Ucraina nu ar fi importantă pentru SUA, dar din nou tații și bunicii noștri ne-ar putea învăța multe despre iluziile nutrite de Filipine sau de Africa de Nord, care nu înseamnă prea mult pentru noi. Ei și-au plătit prețul, la fel și europenii. Și acum ce urmează?
sursa: RADOR / geopoliticalfutures.com / Autor: George Friedman