Momentul decisiv al războiului din Ucraina, prevăzut de un opozant al regimului lui Putin: „Va fi un șoc imens”

Sursă: Palinchak | Dreamstime.com

Unul din liderii opoziției civice ruse, politologul și publicistul Andrey Piontkovsky, a afirmat că eliberarea Hersonului va fi un șoc imens atât pentru societatea rusă, cât și pentru Putin. Piontkovsky a mai spus că acesta va fi momentul decisiv al războiului din Ucraina.

Andrey Piontkovsky a anticipat care va fi momentul decisiv al războiului dintre Rusia și Ucraina. De asemenea, un șoc imens va determina etapa finală a războiului. El e de părere că va urma imediat un „gest de bunăvoință”, adică fuga invadatorilor ruși din teritoriile ocupate. O a doua variantă preconizată este cea în care Forțele Ucrainei și Forțele Armate ale Federației Ruse vor continua un război total.

Potrivit expertului, întregul Occident, reprezentat de Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Ucraina, vor adera la cea mai clară poziție. Asta înseamnă că încetare focului nu va fi posibilă până la retragerea trupelor ruse în liniile de pe 23 februarie, informează Ziare.com. „Dacă această retragere va fi efectuată din „bună voință” sau ca urmare a presiunii trupelor ucrainene este o altă întrebare”, a spus Piontkovsky.

Schimbarea gândirii occidentale în favoarea Ucrainei

Politologul a mai adăugat că recent a avut loc o anumită schimbare a gândirii occidentale într-o direcție favorabilă pentru țara invadată. Astfel, fostul secretar de stat american Henry Kissinger s-a apărat pentru cuvintele sale exprimate la Davos.

"Țineți minte, a existat o recomandare dată Ucrainei, să facă concesii teritoriale de dragul păcii. El a spus că nimic nu este justificat în acest sens, poate nu foarte convingător, dar principalul lucru este că s-a justificat” a spus Piontkovsky, care recomandă același lucru ca și Zelensky. Ei consideră că varianta negocieri nu există până la retragerea pe liniile ocupate pe 23 februarie. Agresiunile militare împotriva Ucrainei au început în dimineața zilei de 24 februarie.

Războiul din Ucraina. Încrederea în Rusia că nu va ataca din nou

Se pune întrebarea referitoare la garanțiile pe care Rusia le oferă că nu va acumula forțe și va ataca din nou. „Garanția va fi cooperarea cu Statele Unite și asistența cuprinzătoare a NATO.” Ucraina să fie imediat acceptată după această pauză, după modelul Suediei și Finlandei, în NATO. Acest nou gând se maturizează treptat în Occident”, a adăugat opozantul rus.

Anterior, Andrei Piontkovski a spus că Putin va impune în curând noi „acorduri de la Minsk” Ucrainei. În plus, Piontkovski a numit țările care ar putea intra în război de partea Ucrainei.