Momentul adevărului! Consilierul lui UIOREANU care ținea evidența ȘPĂGILOR în agendă judecat în ședință secretă
- Mihai Şoica
- 18 martie 2015, 17:29
După ce timp de trei ani a notat într-o agendă toate șpăgile pe care le primea șeful său, președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, consilierul Răzvan Pop (foto) a fost audiat în ședință secretă și a menționat că nu a greșit nimic nicio cu literă.
Pop este finul lui Uioreanu și a fost consilierul său personal în perioada în care acesta a ocupat funcția de președinte al CJ Cluj. Ulterior, când a fost prins în flagrant într-un dosar de corupție, Pop a colaborat cu procurorii DNA și l-a ”servit” pe tavă pe Horea Uioreanu cu tot cu agenda în care ținea evidența șpăgilor.
La termenul de azi, Răzvan Pop nu ar fi vrut să dea cu ochii de fostul lui șef și naș de cununie și a cerut să fie audiat cu mijloace tehnice din altă încăpere. Judecătorul care a respins această cerere dar a lăsat o portiță de scăpare și a fost de acord cu audierea lui Pop în ședință secretă.
Răzvan Pop, șeful de cabinet al lui Horea Uioreanu, s-a purtat ca un contabil al mafiei. Ținea evidența șpăgilor primite și a cheltuielilor efectuate. Primele două nume care sunt invocate de Pop sunt cel al primarului comunei Mărișel, județul Cluj, Traian Mariș, și cel al fratele lui Gruia Stoica. În primul caz, primarul Traian Mariș i-a dat lui Pop suma de 15.000 de lei, banii provenind de la un alt Mariș Trai an, care astfel și-a cumpărat postul de director al Direcției Silvice Cluj. Directorul Mariș a fost arestat în 2013 pentru luare de mită. În agendă apar și numele unor constructori cu averi importante, respectiv Ioan Bene, expatronul Napoca Construcții, Dorin Așchilean - acționar la ACI Cluj dar și Grigore Vădean, directorul general al firmei Diferit SRL, firmă de casă abonată la contractele din bani publici ale Primăriei Cluj Napoca.
Secretara județului s-a încurcat în declarații
La termenul de azi a fost audiată și Simona Gaci, secretarul Consiliului Județean Cluj. După ce a decris cu lux de amănunte situația construirii unui obiectiv la Aeroportul din Cluj Napoca, care nu face obiectului de luare de mită în care este acuzat președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, Simona Gaci a trebuit să răspundă întrebărilor avocaților.
Unul dintre aceștia, un celebru avocat de penal din Cluj Napoca, Mihai Neamțu a întrebat-o pe secretara județului Cluj cum își explică faptul că în data de 26 iunie 2013 a întocmit un raport ăn care descrie anumite nereguli existente în construcția pistei iar mai apoi, în data de 8 iulie 2013, toate neregulile au dispărut. ”În data de 8 iulie 2013, a existat o ședință a Consiliului Județean Cluj. În stenograma discuțiilor, unul dintre consilieri a întrebat-o pe doamna Gaci dacă există probleme la construcția pistei, etc, iar dumneai a răspuns că nu”, a declarat Neamțu.
În sala de judecată, Simona Gaci a dat un răspuns evaziv, departe de a arăta care este adevărul legat de acuzațiile de corupție în legătură cu construirea unei pistei de 2.100 de metri dar și a unei parcări pentru gararea avioanelor, denumit generic APRON 4. ”Fiindu-mi arătată susținerea mea în cadrul ședinței de Consiliu Județean din data de 8 iulie 2013 menționez că răspunsul meu la întrebarea adresată de consilierul județean Alexandru Coroian se baza exlusiv pe documentele aflate la dispoziția comisiei din care fac parte”, a spus Gaci.
Judecătorul a uitat de rechizitoriu
În timpul audierii secretarului CJ Cluj a existat un episod amuzant care arată că ori judecătorul nu a citit dosarul de corupție ori a uitat aumite elemente din acesta. La un moment dat, Horea Uioreanu a vrut să îi pună întrebări Simonei Gaci legat de groapa de gunoi ecologică, un obiectiv care nu a mai fost construit nici în ziua de azi. Magistratul ia atras atenția lui Uioreanu că acesti investiție nu privelte obiectul acestui dosar.
Judector: Nu face obiectul dosarului. Avocat Tiberiu Ban, care îl apără pe Horea Uioreanu: Pagina 53 din rechizitoriu. După o scurtă pauză de studiu, judecătorul continuă: Da! Aveți dreptate, formulați întrebarea.