Momente grele pentru copilul unei vedete din România. A fost la un pas să plece din țară

Photo 99050319 © Lopolo | Dreamstime.com

Nu întotdeauna este un avantaj să ai un părinte celebru. Mulți oameni pot fi invidioși și ajung să se comporte agresiv. Fiul unui artist celebru a trăit momente de coșmar la școală și chiar a vrut să plece să studieze în străinătate.

Să fii copil de vedetă nu este întotdeauna un lucru ușor. A simțit-o pe propria piele fiul lui Ștefan Bănică jr. Radu mărturisește că avut probleme mari la școală și, la un moment dat, a vrut chiar să plece din țară, pentru a scăpa de răutățile din România.

„Nu-i așa lapte și miere cum crede toată lumea. Eu am vrut încă din școală să mă mut la unitate privată. Nu din România, ci din străinătate. Erau atât de multe răutăți între copii. A fost ceva de groază. A fost oribil din punct de vedere al relațiilor mele și cu anumiți profesori, și cu colegii“, a spus Radu Bănică, în cadrul unui podcast recent.

Episod traumatizant

Tânărul a povestit și un episod care l-a marcat profund în perioada în care era elev. Într-o pauză, mai mulți colegi i-au împrăștiat prin clasă lucrurile pe care le avea în ghiozdan. Apoi au vrut chiar să îi arunce ghiozdanul pe geam.

Când a ripostat și și-a întrebat colegii de ce s-au comportat în acest fel, unul dintre ei i-a spus direct să plece din clasă. „Au început să-mi arunce lucrurile prin clasă, să-mi scoată ghiozdanul pe geam. Unul dintre ei mi-a pus: Pleacă de aici că dacă vrea, tac-tu poate să-ți cumpere o fabrică de gume de șters“, a mai povestit Radu Bănică, potrivit fanatik.ro.

Planuri de viitor

Fiul lui Ștefan Bănică jr. a reușit însă să treacă peste aceste probleme, iar acum are planuri mari de viitor. Tânărul a declarat că este pasionat de actorie și că a muncit din greu pentru a intra la facultatea de teatru. În luna decembrie va lansa primul lui musical, ce va putea fi văzut și auzit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. De curând el a intrat și în lumea afacerilor. Împreună cu mama sa, a deschis o cafenea.