Momente de groază pentru o româncă din Italia. Călcată de hoți în toiul zilei

O româncă care locuiește într-o localitate din Italia a trait momente de groază când, intrând în baie, a dat cu ochii de hoții care intenționau să-i jefuiască apartamentul

Femeia,o româncă în vârstă de 59 de ani, Rodica Tohănean, este căsătorită, trăiește de 20 de ani în Italia și lucrează într-un centru pentru persoane cu dizabilități. Incidentul neplăcut s-a petrecut în apartamentul pe care îl ocupă împreună cu soțul ei, în localitatea Trebaseleghe, în provincia Padova din Veneto. Pe 11 noiembrie, în jurul orei 18.00, hoții, care cu puțin timp în urmă dăduseră o spargere în apartamentul situat sub locuința femeii, au pătruns pe fereastra, deschisă, de la baie, crezând că nu este nimeni acasă.

De altfel, românca se odihnea înainte să plece la serviciu, ea urmând să lucreze în tura de noapte. La un moment dat, i-a fost atrasă atenția de o serie de zgomote care se auzeau din apartamentul de la etajul inferior, dar nu le-a dat prea multă atenție, crezând că este vorba de vecini.

„Am crezut că vecinii mei fac unele lucrări în casă și nu am acordat prea multă atenție. După câteva minute însă am simțit că se întâmplă ceva în baia mea și m-am grăbit să văd ce este”, a povestit femeia, comform rotalianul.ro.

Deschizând ușa de la baie, ea a dat ochii cu goi hoți care tocmai atunci intraseră în încăpere, pe fereastră. Surpriza a fost de ambele părți, însă cea care s-a dezmeticit prima a fost românca care a început să țipe, alarmându-i pe ceilalți locatari.

„I-am văzut cum au intrat în casa mea pe fereastra de la baie și am început să țip. Ulterior am aflat că intraseră deja la vecinul de la etajul de dedesubt de unde au furat bani și alte bunuri”, a mai povestit românca.

Hoții au fugit pe conducta de gaze

Speriați la rândul lor, dat fiind că nu se așteptau să fie cineva acasă, spărgătorii au făcut cale întoarsă pe unde au intrat, fugind pe fereastra deschisă și coborând rapid pe coloana de gaze.

„Abia au dat cu ochii de mine au rămas împietriți pentru câteva clipe. Eu am început să țip cât am putut de tare, iar ei au făcut cale întoarsă, pe fereastră, apoi s-au coborât de-a lungul conductei de gaz, până au ajuns jos, pe pământ. Au sărit peste poarta de la grădina blocului și s-au urcat într-o mașină”, a povestit femeia care a sunat imediat la 112.

La scurt timp s-a întors acasă și vecinul care și-a găsit apartamentul răvășit și mai multe lucruri dispărute. Ancheta a fost preluată de carabinieri care au organizat o căutare pentru a da de urma hoților.