După 1872, ţarul Alexandru I a dat voie ca să vină în Basarabia toţi vagabonzii, 48 de mii ce nu aveau locuinţe şi familie în mijlocul Rusiei.
Antahto, sunt moldovenii, care după însăşi povestea lui Zasciuc, ofiţer de stat major rus, aflată în voluminoasa lucrare „Statistica Rusiei”, scrisă sub direcţiunea generalului Obruceff, sunt elementul preponderent, trei pătrimi din totalul populaţiei județului Soroca, scria săptămânalul Cultura Poporului din 14 februarie 1926, care apărea la Cluj.
Iată cum curgea mai departe articolul „Soroca în trecut şi prezent”, semnat C. Stoika:
Vagabonzii sunt parte robi fugiţi delà stăpâni, parte schismatici. Baştinşcov, în lucrarea sa „Basarabia” din 1892 arată că s'a ridicat din Basarabia 1074 dezertori ruşi.
Ne puteți urmări și pe Google News
În Soroca au emigrat din Podolia pela 1855—57 emigraţi poloni, aparţinând şliahtei sărace. Ei îmbrăţişară profesiunea mănoasă de arendaşi de moşii.
Despre armeni în Soroca nu se pomeneşte. Armenii gregoriani au venit în Basarabia emigrând din Moldova, unde au apărut şi s'au aşezat sub domnia lui Alexandru-cel Bun, care a dat acestor emigranţi îngăduiala de a se aşeza numai în ţinuturile Hotinului şi Orheiului.
Când Basarabia a trecut spre Rusia, se aflau stabilite aci aproximativ 400 de familii armene.
Din Soroca, ca şi din toate judeţele, aproape de Nistru, în secolul XVIII au emigrat mulţi români din toate straturile societăţii, în sudul Rusiei, înscriindu-se în regimentele de Cazaci.
Cred că e interesant să dau date, spre a lămuri pe cei cari se mira cum a putut să se creeze peste Nistru o republică moldovenească. La 1753 vedem formându-se pe malurile râului Bug, un soiu de Cazaci, numiţi Bugskie Cazaki, cari au întemeiat acolo nişte sate pe lângă râuleţul Iagul, Taslic, Verblinsca, Comisarqvka şi chiar Domatcani şi Samontcani, ce se revarsă în Dnipru, la hotarele guvernământului Ecaterinoslav.
Aceşti cazaci în majoritatea lor s'au recrutat dintre românii din Basarabia, de către un Vasile Lupu numit şi Zverov.
În satul Cantacuzovca de pe Bug, scrie Zamfir Arbore în cartea sa Basarabia în sec. XIX, de unde s'au luat o bună parte din materialul sistematizat, am auzit un cântec vechiu rutean, cântat de ruteni şi în care se învederează înscrierea acestor români printre cazaci, iată o strofă din acest cântec istoric:
Iak prişti doras vse valosinăi
Vse volosinăi, la vsi horoşi.
V kazaki vopi zaprisalisea.
Z nami pobratalisea,
adică:
Cum a venit valahii
Toţi frumoşi
S'au înscris în Cazaci.
S'au înfrăţit cu noi.
Acest polcovnic Lupu a adus de dincolo de Nistru şi a stabilit pe Bug în anii 1753—1765, peste 1800 oameni punându-i sub comanda lui Adabaş, scrie marele monografist Costomaroff în istoria sa despre cazaci.
Românii aceştia au format apoi 23 rote (companii) de cazaci, trăind în nişte sate-cetăţi, cari la 1783 numărau 1500 curţi, 15 biserici cu o populaţiune de 2000 familii, din care 500 capi de familie serveau ca adevăraţi cazaci.
Pela 1791 şi la 1803 alţi români trecură Nistrul şi se aşează în stepele delà Ocicof. Din aceşti români s'au format dincolo de Nistru următoarele sate situate dealungul Nistrului: Oridropol, Maiaki, Dubasanii noui, Tiraspoli, Slobozia Hanului, Ananiev, Bobrinetul, Balta; în toate aceste sate şi târguşoare, românii s'au amestecat cu rutenii, dar limba dominantă la ţară e cea moldovenească.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
