Modul de organizare a alegerilor din Statele Unite ar putea fi schimbat. Curtea Supremă va analiza o propunere surprinzătoare

Alegeri în Statele Unite. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un dosar de drept electoral este analizat de Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, acesta putând să schimbe modul de organizare a alegerilor prezidențiale și legislative.

În cazul în care va fi adoptată, teoria legală propusă de congresmenii republicani din North Carolina, le va permite legiuitorilor din cele 50 de state americane să organizeze alegerile federale.

Constituţia încredinţează legiuitorilor fiecărui stat sarcina de a stabili „perioada, locul şi procedura scrutinelor”, inclusiv votul prin corespondenţă, programul secţiilor de votare, documentele de prezentat în vederea înscrierii pe listele electorale. Însă, cu toate acestea, toate detaliile stau sub controlul tribunalelor și a unui posibil veto al guvernatorului statului.

Modul de organizare a alegerilor în SUA s-ar putea schimba

Inițiatorii consideră că Constituţia „plasează reglementarea alegerilor federale pe mâna parlamentarilor statelor şi nimănui altcuiva”.

Există șanse mari ca această doctrină să fie adoptată, după ce patru dintre cei nouă judecători ai Curţii şi-au exprimat interesul față de propunerea republicanilor din North Carolina.

Potrivit guvernatorului democrat din North Carolina, o astfel de schimbare a modului prin care se organizează alegerile ar putea să transforme în mod fundamental democraţia americană. „Democraţia noastră este un ecosistem fragil, care are nevoie de contra-puteri pentru a suprevieţui”, a scris acesta într-un editorial publicat de cotidianul The New York Times.

Democrația a fost slăbită deja de tentativele fostului președinte al SUA, Donald Trump, de a schimba rezultatul alegerilor.

Guvernatorul îi acuză pe aleşii republicani din statul său de „manipularea procesului electoral în vederea unor câştiguri politice” şi îşi exprimă satisfacţia faţă de faptul că justiţia locală a fost în măsură să le blocheze eforturile.

Democrații nu sunt de acord cu teoria republicanilor

Guvernul președintelui democrat Joe Biden au cerut Curții să nu adopte această teorie. Alături de democrați sunt profesori de drept şi toate marile asociaţii de apărarea drepturilor civice - ACLU, NAACP, ADL, HRW.

Sophia Lin Lakin de la ALCu a menționat că este o interpretare extremistă a Constituției ce „i-ar ajuta pe aleşii locali să îi priveze pe anumiţi alegători de dreptul la vot, să decupeze circumscripţiile electorale aşa cum poftesc şi să saboteze rezultatul alegerilor”. În replică, republicanii au catalogat discursul democraților ca fiind unul alarmist, potrivit news.ro.