Modificări la legea pensiilor, adoptate tacit de Senat. Cine sunt cei care vor putea ieși la pensie mai repede
- Iulia Moraru
- 23 octombrie 2022, 14:49
Legea pensiilor a fost schimbată. O serie de modificări au fost adoptate tacit de Senat. Unele dintre aceste modificări vizează vârsta de pensionare
Acum, vor putea ieși mai repede la pensie și dansatorii sau soliștii de balet, în aceleași condiții ca balerinii și acrobații. Astfel, aceștia pot ieși mai devreme la pensie, doar dacă îndeplinesc condiția stagiului de cotizare minim.
Se pot pensiona la 40 sau 45 de ani
Potrivit noilor modificări, pensionarea dansatorilor și a soliștilor de balet se va putea face în aceleași condiții ca cele prevăzute acum în Legea pensiilor pentru balerini și acrobați.
Aceștia din urmă beneficiază de o vârstă redusă de pensionare, care nu poate fi însă mai mică de 40 de ani pentru femei, respectiv 45 de ani pentru bărbați. Cu excepția balerinilor și acrobaților, vârsta standard de pensionare redusă pentru profesiile din domeniul artistic este de 50 de ani.
Cu toate acestea, pot ieși la pensie mai devreme doar cei care au cotizat cel puțin 20 de ani la locurile de muncă din domeniul artistic. Potrivit Legii pensiilor, profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale sunt cele de balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador.
Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat
Potrivit expunerii de motive a proiectului, statisticile relevă că după vârsta de 40 de ani condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de lungă durată.
De asemenea, „în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a ligamentelor şi fracturilor, considerăm că pensionarea dansatorilor şi soliştilor balet trebuie făcută în aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute pentru balerini şi acrobaţi, în legislaţia actuală”, mai punctează inițiatorii proiectului de lege.
Proiectul a fost adoptat tacit la Senat, având în vedere că a fost depășit termenul de dezbatere și adoptare, conform avocatnet.ro.