Modificări de SALARII la POLIȚIȘTI. Anunț IMPORTANT de la MAI. Reacția sindicaliștilor!

Modificări de SALARII la POLIȚIȘTI. Anunț IMPORTANT de la MAI. Reacția sindicaliștilor!

MAI a anunțat că 28.000 de polițisti vor beneficia de majorări salariale între 5-10%, de la 1 februarie. Mai mult de 3000 dintre aceștia vor primi, pentru prima dată, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Sindicaliștii SNAP au precizat care sunt sumele de bani pe care le vor încasa polițiștii și atenționează că sporul de permanență nu se va acorda și în 2018 atât din cauza Guvernului, cât și a liderilor sindicatelor care au semnat „pactul” cu Executivul.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis că salariile polițiștilor vor fi modificate, începând din luna martie, iar peste 25.000 de polițiști vor beneficia, în premieră, de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,  majorat de la 5 la 10%.  Anunțul a fost făcut după ce miercuri, 31 ianuarie 2018, a fost aprobat Ordinul ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, polițiștilor și personalului civil din MAI. „Acest act normativ asigură punerea în aplicare, la nivelul MAI, a prevederilor Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, transmit oficialii MAI.

Categorii speciale

Oficialii de la Interne susțin că Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de polițiști decât până în prezent.  În aceste condiții, peste 3.000 de polițiști primesc acest drept pentru prima dată, în condițiile legislației în vigoare: polițiștii de la acțiuni speciale, criminaliștii și cei care îndeplinesc atribuții specifice de cercetare la fața locului, în domeniul pirotehnic sau prin utilizarea câinilor de serviciu.

MAI precizează că peste 25.000 de polițiști vor beneficia de acest spor majorat de la 5 la 10%. „Mărimea concretă a procentului sporului pentru risc și solicitare neuropsihică pentru fiecare categorie de personal se stabilește anual în limita fondurilor bugetare. În acest an, valoarea sporului va fi cuprinsă între 5% și 20% în funcție de condițiile de desfășurare a activității”.

Creșteri pentru 127.000 de angajați MAI

În comunicatul trasmis de MAI se mai arată că, „prin ordin se prevede acordarea unei indemnizații pentru pază și supraveghere de 5% din salariul de funcție pentru personalul care asigură paza, escortarea și supravegherea persoanelor reținute sau arestate preventiv, pentru timpul efectiv prestat în aceste condiții. Toate aceste creșteri se vor regăsi în salariile din luna martie 2018”.

De asemenea, în anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau de sărbători legale, menținându-se și toate celelalte sporuri, indemnizații și drepturi de echipament și hrană.

„Astfel, venitul salarial net al personalului MAI (127.000 de angajați - precum jandarmi, pompieri etc) nu va scădea în 2018, ci va crește cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajații care își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă”, precizează oficialii de la Interne.

Se pierde sporul de permanență

MAI a adăugat, însă, că dintre cei peste 80.000 polițiști, din Poliția Română și din Poliția de Frontieră Română, pentru aproximativ 8.000, din ianuarie 2018 a încetat aplicarea unei majorări salariale care a funcționat, conform legii, numai pentru 6 luni din anul 2017. „Această majorare pentru asigurarea de la domiciliu a continuității serviciului polițienesc (permanența n.r.), a avut un caracter temporar și s-a aplicat pentru prima dată în salarizarea polițiștilor în anul 2017”.

Reacția SNAP: o creștere minimă

Sindicatul Național al Agenților de Poliție (SNAP) a transmis că, pentru cei  3000  de polițiști care vor primi pentru prima dată sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, foarte puțini vor beneficia de procentajul maxim, urmând ca majoritatea acestora să primească 10%,  deși valoarea anunțată a sporului este cuprinsă între 5-20%.

Creșterea salarială de aproximativ 4-5%, reprezentând o majorare a venitului cu 100-200 lei, susțin sindicaliștii SNAP.

„În ceea ce privește sporul de permanență, aceasta nu se va acorda și în 2018 atât din cauza Guvernului, cât și a liderilor sindicali care au semnat acest ordin fără să facă precizarea că de la 01.01.2018 va fi elaborat un alt ordin. Unii dintre liderii în cauză își exprimă acum nemulțumirile, fără a-și recunoaște greșeala”, a precizat Iulian Surugiu, președinte al Sindicatului Național al Agenților de Poliție.