Modificarea Codului Penal. Dispare pragul la abuzul în serviciu și se păstrează interceptările serviciilor. Vot final în Parlament

Modificarea Codului Penal. Dispare pragul la abuzul în serviciu și se păstrează interceptările serviciilor. Vot final în Parlament Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Parlamentul a aprobat, miercuri, modificarea Codurile penale. Potrivit, proiectelor votate, deputații au renunțat la stabilirea unei prag pentru abuzul în serviciu și au păstrat posibilitatea folosirii ca probe a interceptărilor făcute de servicii în cazul mai multor infracțiuni.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 191 voturi pentru, 66 împotrivă şi 12 abţineri, proiectul de lege de modificare a Codului Penal prin care se elimină pragul pentru abuzul în serviciu. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu s-a lansat într-un atac de la tribuna plenului, acuzând Opoziţia că nu a fost în stare să adopte aceste Coduri Penale. Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declaraţiile, trotinetele, cablurile şi boxele dvs, ci sunt legile adoptate de această coaliţie, a spus Predoiu.

”Aceste proiecte au stat în mâna dumneavoastră, dragi colegi din Opoziţie, 12 luni de zile aproximativ. Ele nu au fost adoptate, aţi stat şi v-aţi uitat la ele şi apoi au fost preluate de această coaliţie, PSD-PNL-UDMR”, a spus Predoiu, el precizând că a votat ”pentru” proiect.

Modificarea Codului Penal. Dispare pragul de abuz în serviciu

Ministrul a mai arătat că după dezbateri dure, complicate, acest proiect a fost adoptat. ”Ce să înţelegem noi, că e bine ca dumneavoastră, care staţi, vorbiţi şi nu faceţi nimic, sau e bine ca noi care vorbim, dezbatem, uneori ne contrazicem, dar votăm şi lăsăm ceva în Monitorul Oficial”, a spus el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Predoiu a continuat: ”Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declaraţiile, trotinetele, cablurile şi boxele dvs, ci sunt legile adoptate de această coaliţie. Această coaliţie a votat anul trecut desfiinţarea SIIJ, aţi fost incapabili să o faceţi, legile justiţiei, 12 luni v-aţi uitat la ele, ca pisica în calendar, incapabili să le treceţi, legea privind avertizorii de integritate, legea privind consolidarea ANABI, ca să recuperăm produsele infracţiunii despre care dvs vorbiţi şi nu faceţi nimic şi în fine Codurile penale”, a arătat Predoiu.

El a precizat că actuala coaliţie a adoptat şapte legi într-un an de zile pentru consolidarea justiţiei.

”Deci noi suntem de vină că adoptăm, într-un an de zile, şapte legi pentru consolidarea agendei justiţiei şi voi, care nu faceţi nimic, trebuie să ne daţi lecţii. Păi cred că şi lipsa bun simţ politic şi de altă natură are o limită, fiindcă tot vorbim de drept şi de justiţie, unde e vorba de limită. Aveţi o limită şi în critică şi în jigniri şi în aberaţii. Nu faceţi decât să vorbiţi şi să vă înfăşuraţi în cabluri în care o să rămâneţi în istorie fără să lăsaţi nimic în urmă. De bine de rău, această coaliţie a făcut ce voi nu aţi făcut un an de zile. Asta este explicarea votului meu”, a spus Predoiu.