Alegerile europarlamentare au fost depășite cu o prezență sensibil în creștere la urne, ceva mai puțin de 51% din voturi, cu o creștere a simpatiilor pentru partide anti-sistem dar nu anti-europene, în timp ce mobilizarea a răsturnat așteptările mult mai optimiste ale populiștilor și naționaliștilor de toate culorile. Practic, în ciuda unor pierderi relevante față de precedentele alegeri, cetățenii europeni s-au mobilizat pentru a-și apăra Europa așa cum o au, și au diminuat sensibil așteptările pentru anti-europeni.

Nu-i vorba, în majoritatea partidelor anti-europene a dispărut referirea la ieșirea din UE – acolo unde a existat mențiunea – iar euroscepticismul a fost redus la blocarea unei integrări mai profunde, la preeminența statelor naționale și a Consiliului European în decizie și la diminuarea rolului Comisiei în legislația aplicabilă statelor membre. De fapt, repatrierea atribuțiilor și o Europă a națiunilor, nu una federală a fost maximum clamat de partidele eurosceptice și anti-europene - după experiența Brexitului neterminat și al lecțiilor învățate de la costurile unei asemenea întreprinderi nefaste, pe care o traversează de doi ani cetățenii britanici.

 Dăinuie totuși o nuanță critică ascuțită și groasă împotriva funcționarilor europeni, nealeșii, cărora li se reproșează de eurosceptici și anti-europeni puterea fără reprezentare și fără vot.

Pe de altă parte, așteptările unui nivel de 30-35-40% din voturile europenilor pentru partide eurosceptice și anti-europene s-a dovedit o utopie. Practic, rezultatele au consacrat partidele pro-europene, cu o creștere pentru partidele ecologiste ale Verzilor și cele pro-europene anti-sistem sau cele fără ideologie gen Renaissence sau USR-Plus, care alături de actualul ALDE va forma o structură de al treilea partid dar fără particula liberal în ea.

Câteva elemente apar clar astăzi în economia și matematica majorităților: Partidul Popular European- PPE și Partidul Socialiștilor (sau fosta formulă socialiști și democrați) nu pot face o majoritate singure, fără a apela la eurosceptici și antieuropeni. Deci coaliția lor e obligatorie! Dar nu mai e suficientă, odată cu fragmentarea Parlamentului European, ci reclamă ca un alt grup să li se alăture, cel mai probabil ALDE-Macron Renaissence sau Verzii, dar cu o majoritate mai fragilă.

Negocierile nu sunt simple pe această variantă. Iar acest pas reclamă și anumite condiții, principala impusă de Guy Verhofstadt fiind ca un set de partide să iasă din grupurile parlamentare. Vizate sunt FIDESZ al lui Orban - care formal încă este suspendat din PPE - și, în forma originară, PSD din România, care a abordat formula antijustiție și suveranistă în campanie, așa cum ALDE a fost deja expulzat din ALDE european. O asemenea acțiune de sancționare a partidelor ce nu respectă statul de drept sau normele europene pentru migranți ar însemna o condiționare importantă pentru ambele partide, PPE și PES/S&D.

În noua formulă de majoritate, la care s-ar adăuga eventual, și Verzii, condiționările ar fi și mai clare. Într-adevăr, sosirea noilor veniți sau fie și doar a noului grup ALDE-Macron ar determina condiționări și față de viitoarea formulă de Comisie Europeană. Cea mai importantă vizează exact respingerea candidaților eurosceptici și antieuropeni pe care anumite partide de această factură, aflate la Guvernare în Europa, i-ar propune.

Astfel, vizați ar fi comisarii italian, britanic, polonez - poate, și probabil ungar, dacă ei ar veni, ar reprezenta și ar reflecta politici anti-europene sau eurosceptice. În schimbul acestora, ar urma să fie preferați de majoritate candidați care să respecte regulile europene, cu precădere cele legate de independența justiției, statul de drept, combaterea corupției și soluția pentru migrațiune convenită la nivel european. Nu e o întreprindere ușoară, nu e o negociere ușoară pentru a păstra perceptele și regulile de formare a Comisiei, cu respectarea proporțiilor partidelor europene, reprezentarea fiecărui stat și egalitatea de gen. Nu mai puțin complicată va fi numirea președintelui Comisiei. Să spunem că la nivelul Parlamentului European o soluție ar putea apărea la împărțirea funcțiilor, inclusiv împărțirea mandatului în două pentru președintele Parlamentului, lucru care s-a mai făcut. Dar pentru președintele Comisiei, bătălia se așteaptă să nu fie așa de simplă, pentru că inclusiv abordarea cu candidatul lider al familiei politice e con testată de către Emmanuel Macron și, probabil, contestarea va fi îmbrățișată de grupul său politic alături de Verhofstadt.

Tentația unei serii de candidați audiați în Parlamentul European și votați fără acorduri între familii politice ar putea permite, de exemplu, intervenții nefaste în joc a grupurilor eurosceptice și antieuropene care să schimbe jocul și să respingă acorduri incomplete în majorități. Reuniunea de ieri a Consiliului European și summitul PPE a marcat o anumită îngrijorare pe această direcție, deși tratată cu mult calm și echilibru, cu așteptare și deschidere spre negociere.

Ceea ce a fost mai greu a fost depășit. Asaltul eurosceptic și anti-european a fost blocat de ieșirea masivă la vot și de mobilizarea pro-europenilor de toate culorile. Acum procedurile și modul de a selecta Președintele Comisiei Europene sau pe cel al Parlamentului European pare o întreprindere mult mai la îndemâna Uniunii Europene, obișnuită să caute consensul și să negocieze cu atenție și comprehensiv temele mari. La președinția Consiliului European, lucrurile par să meargă mult mai repede, odată ce vorbim aici doar de votul șefilor de state și guverne dintr-un număr restrâns de opțiuni eligibile prin nivelul și capacitatea de a gestiona relațiile cu șefii de state și guverne sau cu reprezentanții viitoarei Comisii Europene și ai Parlamentului European.

Pentru România, țara noastră trebuie să evite să se afle în postura de a nu avea partide importante în toate familiile politice. Și varianta de abordare suveranistă și naționalistă anti-europeană utilizată în campanie de către PSD ar trebui îndepărtată repede și principalul partid de guvernământ de la București să-și regăsească locul în familia socialiștilor europeni.