Moartea lui Boris Nemțov a împietrit opoziția rusă

Moartea lui Boris Nemțov a împietrit opoziția rusă

Eliminarea fostului disident înseamnă sfârșitul proiectului de înlăturare a lui Vladimir Putin pe cale pașnică, avertizează opozanții rămași în viață.

Asasinarea lui Boris Nemțov îngroapă speranțele unei tranziții pașnice de la un regim dictatorial la o democrație autentică, a reacționat, ieri, Gary Kasparov, unul dintre puținii o p o z a n ț i ruși rămași în viață. Din Statele Unite, unde s-a autoexilat, fostul campion mondial la șah a avertizat că moartea lui Nemțov are efecte majore, dincolo de șocul resimțit în Rusia și în exterior. „Nu mai văd nicio șansă ca Rusia să treacă de la dictatura brutală a lui Putin la o formă de guvernământ care să fie cel puțin atât de pașnică cât era în urmă cu zece ani”, a declarat Kasparov, citat de Reuters. El a amintit că Boris Nemțov era promotorul ideii unui transfer pașnic de putere la Moscova, dar, după moartea sa, doar o revoltă violentă îl mai poate înlătura pe Vladimir Putin.

Un climat de frică

Kasparov, la fel ca mulți susținători ai lui Nemțov, nu are nicio îndoială cu privire la autorii crimei de vineri seara. „Este un semnal către toți opozanții cum că jocurile nu sunt încă făcute. Nu ne mai pierdem timpul cu procuratura, pur și simplu te eliminăm”, a mai avertizat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ieri, presa rusă a scos în evidență climatul de frică instaurat după asasinarea lui Nemțov.

Anchetatorii ruși au la dispoziție toate imaginile surprinse de camerele video amplasate în zonă

„Trăim într-o țară unde d i s i d e n ț a este asimilată trădării, pentru care poți fi ucis”, a comentat publicația Vedomosti, subliniind că „ne-am trezit într-o altă țară”. La rândul său, Novaia Gazeta scrie că „asasinarea lui Nemțov este un punct fără întoarcere, o destabilizare radicală a situației politice în Rusia, ale cărei consecințe sunt încă inimaginabile”. Pentru Kommersant, moartea lui Nemțov poate deveni un argument în favoarea celor care vor o politică mai dură față de Moscova.

Camere funcționale

După o serie de informații contradictorii apărute în presă, primăria Moscovei a anunțat ieri că toate camerele de funcționare din zona unde a fost ucis Nemțov erau funcționale în momentul crimei. Toate materialele video sunt disponibile acum autorităților, a declarat un oficial local agenției RIA Novosti. Până ieri, se credea că doar imaginile neclare, culese de o cameră care supraveghea condițiile climatice, sunt disponibile anchetatorilor.

Amanta, martorul-cheie

Poliția rusă a interogat-o, ieri, pe prietena lui Boris Nemțov, un fotomodel ucrainean, care era împreună cu el în momentul crimei. Tânăra este singurul martor în acest caz și se află sub pază permanentă. Avocatul Annei Durițkaia (23 de ani) spune că tânăra era speriată și nerăbdătoare să ajungă mai repede la mama ei, în Kiev. Polițiștii au explicat că au reținut-o din motive de securitate. Anna a luat cina cu Nemțov într-un mall, vizavi de Kremlin, apoi cei doi au pornit pe jos spre casă și, în timp ce traversau un pod, bărbatul a fost împușcat.

FOTO: Annei Durițkaia