Moartea generalului Dorin Oprescu. Fratele său, fostul primar Sorin Oprescu, nu a participat la funeralii

Moartea generalului Dorin Oprescu. Fratele său, fostul primar Sorin Oprescu, nu a participat la funeralii

 Generalul Dorin Oprescu, fost președinte al OPSNAJ și medic cu o carieră remarcabilă în domeniul sănătății, s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani.

Generalul Dorin Oprescu s-a stins din viață la 68 de ani, pe 19 iunie 2025

Generalul Dorin Gelu Oprescu, fratele mai mic al fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a murit joi, 19 iunie, la vârsta de 68 de ani. Personalitate importantă în sistemul medical românesc, acesta a fost, la începutul anilor 2000, președinte al OPSNAJ, Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerelor Apărării, Justiției și Internelor, relatează rețeteșivedete.ro .

După retragerea din funcțiile statului, Dorin Oprescu a condus Spitalul Metropolitan, unul dintre cele mai cunoscute spitale private din România. Deși s-a bucurat de o carieră impunătoare, Dorin Oprescu a preferat să stea departe de ochii publicului, iar înmormântarea sa a fost organizată în familie, cu discreție.

A fost înmormântat alături de tatăl său, generalul Mircea Oprescu

Generalul Dorin Oprescu a fost înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar din Capitală, în cavoul familiei, alături de tatăl său, generalul de Securitate Mircea Oprescu. Mircea Oprescu, tatăl lui Sorin și Dorin Oprescu, a murit la vârsta de 88 de ani, în noiembrie 2010, la Spitalul Elias din București. Fusese internat timp de aproximativ o lună și jumătate, în urma unei afecțiuni neurologice.

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu a putut participa la funeralii

Relația dintre Dorin și Sorin Oprescu a fost apropiată de-a lungul anilor. În 2015, când fostul primar general al Capitalei a fost arestat într-un dosar de corupție, Generalul Dorin Oprescu i-a luat apărarea public și l-a vizitat frecvent la Arestul Central. „Eu nu cred că a luat niciodată mită, nu aşa îl cunosc pe fratele meu. ”, spunea atunci gen. Dorin Oprescu, despre fratele său.

În prezent, Sorin Oprescu se află în Grecia, unde s-a stabilit după ce, în 2022, Curtea de Apel din Atena a respins cererea de extrădare în România, invocând condițiile din închisorile românești și problemele sale medicale. Din această cauză, fostul primar nu a putut participa la funeraliile fratelui său, Dorin Oprescu.

Ne puteți urmări și pe Google News