În 1945 a fost radiat din Baroul de Ilfov pentru că „făcea parte din principalii inițiatori ai reacțiunii rasiste șovine, antisemite, fasciste și antisovietice din România”.

Arestat pentru două luni în 1947, a fost din nou arestat și judecat în 1948, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare.

Când și-a auzit sentința, Micescu le-a spus judecătorilor: „Mulțumesc generozității Înaltei Curți că mi-a dorit o viață atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei, iar restul îi veți face voi!”.

A murit la 29 mai 1951, la vârsta de 70 de ani

Alți doi urmaşi ai pitarului Istrate Micescu, din secolul al XIX-lea, au fost fraţii faimosului avocat, Petre şi Ion Micescu, care au murit în Primul Război Mondial.

Ion Micescu, cel mai mic dintre fraţi, a murit în Franţa, în 1917.

Celălalt frate, cavaleristul Petre Micescu, a murit în acelaşi an, pe front, în România.

Tradiţia de familie păstrează şi amintirea felului în care moartea lui Petre Micescu avea să influenţeze istoria viitoare a României.

„Petre Micescu ajunsese, la 32 de ani, maior. A murit ca erou. În 1916, în timpul războiului, trebuind să plece în patrulă pe undeva pe la Dragoslavele, a primit înştiinţarea că fusese numit în statul-major, cu gradul de locotenent-colonel.

A pus plicul în buzunar şi a plecat în patrulă. Şi a căzut: a fost împuşcat de nemţi.

De aceea, a căpătat titlul de erou. El făcuse şcoala de cavalerie la Târgovişte, fusese şef de serie şi al doilea fusese Ion Antonescu, viitorul mareşal.

Unchiul fiind numit ca locotenent-colonel în cadrul statului major şi murind pe front, au luat lista şi au verificat: «Care-i al doilea? Ion Antonescu». Şi l-au făcut pe Ion Antonescu ofiţer de stat-major”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric