MIZĂ URIAŞĂ pentru uzina Dacia de la Mioveni: Producţia Sandero cu volan pe dreapta. CINE mai e în luptă

MIZĂ URIAŞĂ pentru uzina Dacia de la Mioveni: Producţia Sandero cu volan pe dreapta. CINE mai e în luptă

Uzina Dacia de la Mioveni se luptă în prezent cu fabricile Renault din Africa de Sud şi India, pentru producţia maşinilor Sandero cu volan pe partea dreaptă, piaţa de destinaţie fiind Marea Britanie, potrivit unor surse consultate de Evenimentul Zilei.

Modelul ar urma să intre pe piaţa din Marea Britanie în ianuarie 2013, unde va fi cea mai ieftină maşina nouă. Preţurile de comercializare vor porni de la 5.995 lire sterline (circa 7.400 euro), potrivit presei internaţionale.

Surse autorizate au declarat pentru EVZ că decizia nu este încă luată şi se fac în continuare calcule pentru a vedea oportunitatea demarării producţiei la Mioveni. Competitorii României pentru producţia noului Sandero sunt fabricile Renault din Africa de Sud şi India.

Cel mai probabil, Sandero cu volan pe dreapta ar putea fi realizat într-o fabrică unde există deja liniile de producţie dedicate acestei versiuni.

În timp ce România are avantajul proximităţii faţă de piaţa din Marea Britanie, Africa de Sud îl are pe acela al liniilor de producţie. Uzina Renault din Africa de Sud este singura care produce în prezent Sandero cu volan pe partea dreaptă.

Totodată, în India se produce deja Duster cu volan pe dreapta. În plus, forţa de muncă din India este mai ieftină decât cea locală.

Potrivit datelor prezentate de Ziarul Financiar, Renault şi-a produs o producţie anuală de circa 30.000 de maşini, care ar aduce fabricii o cifră de afaceri suplimentară de peste 300 de milioane de euro anual.

Având în vedere că piaţa Marii Britanii s-au înmatriculat anul trecu 1,94 de milioane de autoturisme, valoare comparabilă cu cea din Franţa, unde piaţa în 2011 a fost de 2,2 mil. maşini, Sandero ar putea înregistra vânzări anuale de cel puţin 30.000 de maşini, valoare înregistrată anul trecut în Franţa. Astfel, dacă ar fi produse în România, uzina ar avea o cadenţă anuală mai mare cu 30.000 de unităţi şi exporturi cu până la 300 mil. euro mai mari datorită pieţei britanice, scrie Ziarul Financiar.

Ne puteți urmări și pe Google News